Ambasada SUA la Chişinău, îngrijorată de încălcarea drepturilor omului în Transnistria

Epoch Times România
21.02.2013

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău îşi exprimă îngrijorările privind încălcările drepturilor omului în această regiune, relatează Publika.md.

Totodată, misiunea diplomatică salută raportul recent al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile omului în regiunea transnistreană.

„Am primit informaţii credibile despre aplicarea torturii, lipsirea de dreptul la un proces echitabil şi existenţa în locurile de detenţie din Transnistria a unor condiţii ce nu fac faţă standardelor internaţionale. Ne alăturăm îndemnului Organizaţiei Naţiunilor Unite la respectarea standardelor internaţionale ale drepturilor omului in regiunea Transnistreană”, se arată în comunicat.

În regiunea transnistreană trebuie reformat sistemul judiciar, ameliorate condiţiile de detenţie în instituţiile penitenciare şi acordată asistenţă sporită persoanelor cu handicap, acestea fiind doar unele dintre cele 40 de recomandări ale expertului ONU privind drepturile omului, Thomas Hammarberg, adresate autorităţilor locale.

În raportul cu privire la respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană este menţionat, de asemenea, numărul excesiv al deţinuţilor bolnavi de tuberculoză şi HIV. Printre alte probleme care urmează a fi soluţionate sunt violenţa în familie şi traficului de fiinţe umane.

Totodată, trebuie respectate libertatea confesională şi dreptul de proprietate, a menţionat expertul internaţional. Thomas Hammarberg a declarat că raportul nu se referă la situaţia politică din regiune.

Expertul ONU privind drepturile omului a vizitat regiunea din stânga Nistrului de trei ori, în perioada mai-noiembrie 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor