Armata israeliană a ucis palestinieni în timpul protestelor la graniţa cu Gaza
alte articole
Patru palestinieni au fost ucişi şi alte câteva sute au fost rănite în timpul protestelor ce au avut loc sâmbătă la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza, a declarat Ministerul palestinian al Sănătăţii, potrivit Deutsche Welle.
Trei băieţi în vârstă de 17 ani şi un tânăr în vârstă de 21 de ani au fost ucişi în timpul protestelor care au avut în cinci locuri de-a lungul gardului de frontieră, a precizat ministerul.
Israelul, care nu a comentat decesele, a declarat că cinci rachete au fost lansate din Gaza asupra Israelului la câteva ore după încetarea protestelor, adăugând că nu au fost raportate victime. Tancurile israeliene au răspuns lansând proiectile asupra unor posturi militare ale Hamas în Gaza.
Zeci de mii
În timpul protestelor la frontieră, oficiali şi martori oculari palestinieni au precizat că forţele militare israeliene au folosit muniţie reală. Unii dintre răniţi au suferit răni provocate de şrapnel, gloanţe de cauciuc sau răni provocate de grenade cu gaze lacrimogene.
Armata israeliană a declarat că mai multe grupuri de manifestanţi au încercat să se apropie de gardul de la frontiera cu Gaza, aruncând cu pietre şi incendiind cauciucuri, precum şi grenade şi dispozitive explozibile.
Moscheele din Gaza City au transmis la difuzor un apel îndemnând persoanele să participe la proteste şi o serie de autobuze au transportat manifestanţii în zonele de protest, în pofida vremii ploioase. Zecii de mii de palestinieni au răspuns apelului, însă marea majoritate au evitat zona de frontieră.
Un an de proteste
Evenimentele de sâmbătă au marcat un an de proteste regulate, prin care refugiţii palestinieni au cerut să se întoarcă la locuinţele pe care au fost forţaţi să le abandoneze în timpul războiului din 1948, după care s-a creat statul Israel.
Peste 200 de palestinieni au fost ucişi de către armata israeliană de la începerea protestelor în 2018. Cel puţin 62 de persoane au fost ucise într-o singură zi în mai 2018, în timpul unor ciocniri violente alimentate de decizia SUA de a-şi transfera ambasada din Tel Aviv în disputatul oraş Ierusalim. De asemenea, în aceeaşi zi au fost ucişi şi doi soldaţi israelieni.
Negociatorii egipteni încearcă în prezent să intermedieze un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas. Grupul militant a susţinut sâmbătă că a primit “semnale pozitive” din partea egiptenilor cu privire la un potenţial acord, despre care a precizat că aparent include stimulente economice israeliene în schimbul calmului de-a lungul graniţei dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Netanyahu şi alegerile
Protestele de sâmbătă ar putea mări presiunea existentă pe umerii premierului de dreapta Benjamin Netanyahu, care doreşte să demonstreze că deţine controlul în cazul confruntărilor cu Hamas înaintea alegerilor iminente din ţară, în cadrul cărora are de înfruntat o provocare serioasă din partea fostului şef al armatei ţării, Benny Gantz. Săptămâna trecută, armata israeliană a lovit zeci de ţinte Hamas în Gaza ca răspuns la o rachetă lansată de militanţi asupra teritoriului israelian.
Aproximativ 2 milioane de palestinieni locuiesc în Gaza în condiţii despre care ONU a menţionat în septembrie 2018 că provoacă “suferinţe profunde şi dependenţă de ajutoare”. Israelul a menţinut o blocadă asupra enclavei timp de peste un deceniu, reducând în mod semnificativ capacitatea productivă a Fâşiei Gaza.
Regimul din Tel Aviv a declarat că blocada este necesară pentru a ţine sub control Hamas şi, de asemenea, a respins dreptul refugiaţilor palestinieni de a se întoarce în fostele lor locuinţe, precizând că Israelul nu poate face faţă unui aflux masiv.