Rachetă, aparent lansată din Gaza, loveşte o locuinţă în centrul Israelului
alte articole
Cel puţin o rachetă, aparent lansată din Fâşia Gaza, a lovit luni o locuinţă în centrul Israelului şi, potrivit unor rapoarte, câteva persoane au fost rănite, scrie Deutsche Welle.
Armata israeliană a declarat că o rachetă a fost lansată din Gaza şi a lovit o casă în Mishmeret, un oraş agricol situat la nord de Tel Aviv.
Serviciul de salvare Magen David Adom a susţinut că a tratat şase persoane, inclusiv o femeie în vârstă de 50 de ani care a fost rănită uşor.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că se vsa înapoia imediat în Israel după întâlnirea de luni cu preşedintele american Donald Trump.
Rachetele nu ajung în mod normal atât de adânc în Israel. Atacul a avut loc la 10 zile după ce o serie de rachete au fost lansate către Tel Aviv pentru prima dată în doi ani. Deşi liderii Hamas din Gaza au pretins că a fost vorba de un accident, Israelul a răspuns cu rafale de foc puternice.