Armata britanică revine cu efective sporite în Germania, pentru a contracara ameninţarea Rusiei

Ben Wallace
Ben Wallace (Toby Melville/Getty Images)
A.P.
29.11.2021

Marea Britanie a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că armata sa îşi va spori prezenţa permanentă a trupelor şi tancurilor în Germania, la un an după ce şi-a redus numărul de militari în zonă.

Mass-media britanică susţine că evoluţia este generată de „ameninţarea rusă”, iar The Sunday Times transmite că o „forţă de dimensiunea unei brigăzi” va fi acum mai aproape de Europa de Est "pentru cazul unui război cu Rusia".

„Sute de vehicule, inclusiv tancuri şi drone, vor fi trimise înapoi în Germania - o schimbare de 180 de grade a politicii britanice, pe măsură ce armata va construi unul dintre cele mai mari centre din afara Regatului”, a scris The Times, referindu-se, de asemenea, la celelalte două puncte strategice - în Oman şi Kenya.

În ciuda faptului că există puţine dovezi concrete, atât Kievul, cât şi Washingtonul şi Occidentul au continuat să acuze Kremlinul că pregăteşte o potenţială invazie a Ucrainei de Est, invocând o acumulare de trupe ruseşti.

Kremlinul a negat acuzaţia, declarând că are dreptul să efectueze manevre militare oriunde pe teritoriul său.

Dar pe fondul presupusei ameninţări venite din Rusia, Marea Britanie va trimite tancuri, trupe şi vehicule de luptă în Germania, astfel încât forţele britanice să se poată desfăşura mult mai repede în orice scenariu asemănător cu invazia din 2014 a Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Forţele britanice vor fi acum rotite permanent la baza NATO din Sennelager, un centru militar din nordul Germaniei.

Potrivit Sky News, aproximativ 250 de vehicule militare şi trupe "s-ar putea muta apoi în Estonia, unde Regatul Unit a condus în ultimii cinci ani o formaţiune de luptă de 1.000 de militari NATO, ca parte a unei misiuni de descurajare a agresiunii ruse".

În prezent, Ministerul Apărării din Regatul Unit întreprinde o amplă campanie de modernizare militară, inclusiv un program numit "Future Soldier" - conceput pentru ca forţele armate din Regatul Unit să fie mai reduse numeric, dar mai bine echipate şi mai rapide, generalii britanici sperând "să transforme armata într-o forţă expediţionară mai agilă, mai integrată, mai letală", potrivit secretarului Apărării, Ben Wallace.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor