Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Armand Goşu: AUR n-a apărut din spuma mării. E o invenţie a serviciilor secrete şi a PSD-ului / Vasile Dîncu, rol-cheie

Armand Goşu (Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara)
Andrei Pricopie
09.02.2026
Armand Goşu (Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara)
Andrei Pricopie
09.02.2026

Armand Goşu, expert în spaţiul ex-sovietic, a explicat, în emisiunea „Moldova LIVE cu Oxana Bodnar” de la Exclusiv TV, că succesul AUR nu este întâmplător: partidul este, în mare parte, o construcţie strategică a serviciilor secrete şi a unor grupuri politice din România, creat pentru a capta electoratul naţionalist şi antisistem.

Jurnalistă: Domnule Goşu, vreau să discut cu dvs. despre rezultatele alegerilor locale din România, în special cele din Bucureşti. Rezultatul alegerilor din Bucureşti: Ciprian Ciucu, candidat PNL, este noul primar al Bucureştiului. Din punct de vedere politic şi al tot ce înseamnă politica din România, acest rezultat ce ne spune?

Armand Goşu: Nu urmăresc politica românească serios de vreo 10 ani şi nici nu mai scriu despre politica românească, dar majoritatea comentatorilor pe care îi văd şi eu pe reţelele sociale şi îi citesc spun că este o victorie a grupării Bolojan. Ilie Bolojan este premierul României, pentru că în România există o coaliţie, care este formată din trei partide politice, PSD – cel mai mare –, PNL şi USR, dar în Partidul Naţional Liberal sunt două grupări – o grupare mică, mai fragilă, în jurul preşedintelui partidului, care este şi prim-ministrul României, Ilie Bolojan, care are un mandat scurt de doi ani doar pentru a face reforme. După aceşti doi ani, din 2027, urmează ca funcţia de prim-ministru să treacă la PSD, adică să se repete istoria vechiului USL, când Ciolacu şi generalul Ciucă au schimbat între ei rolurile de prim-ministru.

Deocamdată este Ilie Bolojan care, potrivit acestor comentatori din România, în urma rezultatului victoriei lui Ciucu la Bucureşti, şi-ar fi întărit poziţiile în partid. Mai trebuie spus că Bolojan are o poziţie destul de fragilă, probabil a luat o gură de oxigen pentru alte câteva luni, pentru că el este contestat în partid. În partid este o grupare, Thuma este liderul, el controlează reţelele de partid care militează pentru menţinerea alianţei cu PSD, un fel de pesedizare a PNL-ului, militează pentru rămânerea în vechea formulă, într-o alianţă cu PSD.

Thuma este şeful PNL Ilfov, unde sunt foarte mulţi bani, adică zona din jurul Bucureştiului, care îl contestă pe Bolojan şi care controla, prin interpuşi, Primăria Municipiului Bucureşti, de unde direcţiona diverse resurse. Pentru această grupare ar putea fi o lovitură. Repet, nu ştiu cât a întărit poziţia lui Bolojan, pentru că majoritatea miniştrilor PNL din guvern sunt oamenii grupării Thuma, nicidecum oamenii lui Bolojan.

Asta e bucătăria politică românească. Nu ştiu cât puteţi înţelege de la Chişinău. Eu, sincer, de aici, de la Bucureşti, nu prea înţeleg ce se întâmplă aici, pentru că multe jocuri sunt foarte pe sub masă, cu implicarea SRI-ului, a diverselor servicii secrete, cu diverşi oameni foarte dubioşi, cu sume mari de bani. Pentru mine e un mister, sincer. De asta nici nu mai scriu despre politica românească de vreo 10 ani, pentru că nu înţeleg ce se întâmplă. E o chestiune de bun-simţ, dacă nu înţelegi...

Sigur, sunt foarte mulţi oameni care vin să-mi explice, dar toţi sunt conectaţi la o grupare, conectaţi la un serviciu secret, băgaţi în nu ştiu ce afaceri dubioase. E greu de obţinut informaţie în România. Iar presa românească este cam toată controlată prin diverse fluxuri financiare, bani de la guvern care ajung la partide.

Dacă aţi urmărit sondajele de opinie, aţi remarcat că sondajele de opinie au fost foarte departe de rezultatele finale. Şi inclusiv exit poll-urile au fost destul de departe, că nici măcar ordinea finală nu a fost dată de exit poll-uri. Deci aici sunt două lucruri. Ori mint, folosesc sondajele de opinie ca să manipuleze electoratul, ceea ce probabil se întâmplă, ori aceste sondaje de opinie sunt făcute total neserios, iar oamenii chiar nu ştiu.

Chestia cu Anca Alexandrescu, că e antisistem, asta e o prostie. Mai de sistem decât Anca Alexandrescu nu există nimeni. Ea, prin familie, este om de sistem. Este fiica unui cunoscut jurnalist încă de pe vremea lui Ceauşescu, care, de foarte mică, era în PSD. Deci e vorba de PSD aici. Iar Anca Alexandrescu a fost consilier de imagine foarte apropiată de cel puţin patru premieri ai României de la PSD. Să zici că Anca Alexandrescu acum e antisistem mi se pare de-a dreptul amuzant.

Jurnalistă: Şi era susţinută de AUR, adică un partid care se declară antisistem şi anti tot ce înseamnă politică tradiţională, nu ştiu dacă e corect, sau partidele tradiţionale din România. Dar totuşi acest rezultat vorbeşte despre popularitate şi şansele partidelor antisistem, sau cel puţin a celor care se declară antisistem şi ale altor partide tradiţionale din România.

Armand Goşu: Tot aşa, pentru a manipula, ni s-a spus că dacă câştigă Anca Alexandrescu o să pice guvernul Bolojan, o să fie un guvern AUR-PSD. Mă îndoiesc profund că se va întâmpla ceva de genul ăsta, pentru simplul motiv că PSD-ul nu are niciun interes să facă alianţă în momentul ăsta cu AUR. AUR este periculos, în primul rând, pentru PSD, pentru că mănâncă din electoratul PSD, iar Anca Alexandrescu este cea care l-a împiedicat pe Daniel Băluţă, candidatul PSD, actualul primar al Sectorului 4, să câştige alegerile, pentru că dacă pui cele 20% – de aia e greu de făcut un astfel de transfer – de la Anca Alexandrescu la Băluţă, atunci Băluţă ar fi fost...

Deci, pe de-o parte, PSD-ul de acum 20 de ani – au fost presiuni europene, Internaţionala Socialistă, diverşi lideri ai partidului – ca PSD-ul să se cureţe de rămăşiţele neocomuniste, de naţionalism, să devină un partid de tip european. Şi PSD-ul a plătit electoral pentru schimbarea acestui profil. În ce sens a plătit electoral? Anume PSD-ul a pierdut o parte din electoratul, din nucleul ăla dur, hipernaţionalist, care, sigur, la un moment dat era la Vadim Tudor, după aceea l-a recuperat parţial Băsescu şi după aceea s-a dus după Victor Ponta. Ponta şi Dragnea au fost cei care – eu vorbesc din istorie de acum 10–15 ani, eraţi mică pe vremea aia, probabil nu urmăreaţi politica românească – ei au apăsat pe această pedală a naţionalismului românesc, fiind, dacă vreţi, un fel de înaintaşi ai AUR de astăzi.

În campania electorală la prezidenţiale din 2014, toate afişele electorale erau cu chestii populare: „românii care aici de 2000 de ani”, cu tricolor, cu bentiţe – sunt rezultatele acelor campanii electorale făcute de Ponta, făcute de Dragnea, care i-au ajutat să câştige alegerile, nu în totalitate, pentru că Ponta a pierdut alegerile în faţa lui Iohannis în 2014, dacă vă amintiţi – au dat rezultate. Pur şi simplu au pregătit electoratul, peste 10 ani, pentru AUR. Şi a venit AUR şi l-a luat pur şi simplu şi l-a crescut, l-a consolidat undeva la 20–25% la nivel naţional. În acelaşi timp, nu poate să depăşească bazinul lui. De asta zic, e periculos, dar nu atât de periculos AUR. AUR este, în primul rând, folosit de tehnologi electorali. El e, într-un fel, o invenţie parţială a serviciilor secrete şi parţial a PSD-ului.

A fost foarte implicat în crearea AUR şi în primii paşi ai AUR un personaj foarte controversat, acum eurodeputat al PSD-ului la Bruxelles, îl cheamă Vasile Dîncu, sociolog, care a fost şi un fel de ministru al propagandei pe vremea guvernării Năstase, acum 25 de ani. Era cel care trimitea în redacţiile televiziunilor – deci ei controlau, acum 25 de ani, presa cu mână de fier. Trimitea pur şi simplu ordinea în care trebuiau prezentate subiectele, deci cine avea voie să fie invitat, cine nu avea voie să fie invitat. Ţin minte că a fost o colegă de la BBC... atunci era la TVR, şi întâmplarea a făcut ca, prin 2003, când a fost cu Teatrul Dubrovka, să zică: „tu te pricepi, te uiţi toată ziua, am fost colegi la BBC, în România”, şi m-a chemat să comentez 15 minute acolo. A fost un scandal uriaş. Au venit nişte şefi, nişte persoane cu feţe groase, tunse scurt: „ce caută ăsta în emisiuni”? Deci era un control foarte dur despre cine iese la televizor şi ce spune. Deci nu era vorba de România, era vorba de Putin.

Vă închipuiţi cum controla Dîncu? Acest personaj foarte controversat, care, repet, a fost implicat în crearea AUR. Acum, câţiva ani, apărea foarte des în poze împreună cu Simion. Să nu vă închipuiţi că AUR a apărut aşa, din spuma mării, că e rezultatul câştigării alegerilor de către Trump. Nu, e o chestie pregătită din burtă a serviciilor şi a establishmentului politic românesc.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor