Arcul de Triumf din Capitală va fi reabilitat în urma unei investiţii de 31 de milioane de lei
Arcul de Triumf din Capitală va fi reabilitat în urma unei investiţii de 31 de milioane de lei, dintre care 22 de milioane de lei vor fi fonduri nerambursabile, informează edilii Municipiului Bucureşti.
Primarul General Sorin Oprescu şi ministrul Turismului, Elena Udrea, au semnat, miercuri, contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru reabilitarea Arcului de Triumf.
"Mă bucur că, după trei ani şi jumătate, reuşim să semnăm contractul pentru reabilitarea Arcului de Triumf şi sper ca, în viitor, procedurile de accesare a fondurilor europene să fie simplificate. Ne dorim să începem lucrările cât mai repede. Este vorba de lucrări de reabilitare şi restaurare a unui simbol al Bucureştiului", a declarat Oprescu.
Potrivit edililor Capitalei, proiectul de consolidare, restaurare şi conservare a Arcului de Triumf are ca scop integrarea permanentă a monumentului istoric în circuitul turistic, dar şi valorificarea patrimoniului istoric al Bucureştiului.
Proiectat de arhitectul Petre Antonescu, Arcul de Triumf a fost construit în perioada 1921-1922, în partea de nord a Bucureştiului, la intersecţia Şoselei Kiseleff cu actualele bulevarde Constantin Prezan, Alexandru Averescu şi Alexandru Constantinescu. Monumentul comemorează victoria României în Primul Război Mondial, încununată cu Marea Unire din 1918.