Arad: A început cea de a opta ediţie a turneului internaţional de tenis feminin, dotat cu Trofeul "Ilie Năstase"
Începând de marţi, pe terenurile de tenis ale Clubului "Activ" din Arad se dispută jocurile de pe tabloul principal al celei de a opta ediţii a Trofeului "Ilie Năstase" la tenis feminin, dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari.
Competiţia este inclusă în calendarul Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF), la startul ediţiei din acest an aliniindu-se jucătoare din 23 de ţări.
Principala favorită a turneului din acest an este sârboaica Jovana Jaksic (locul 410 în ierarhia mondială), care are în palmares 3 titluri WTA, două cucerite anul trecut şi unul în acest sezon, la Mumbai (India), ea luând parte în 2011 la competiţia junioarelor din cadrul turneelor de Mare Şlem de la Wimbledon şi de la Roland Garros.
Între celelalte favorite ale turneului de la Arad se regăsesc Silvia Njric (Croaţia; locul 473 WTA), Sofia Kovaleţ (Ucraina; 587 WTA), Patricia Ţig (România; 605 WTA), Julia Stamatova (Bulgaria; 634 WTA), Min Liu (China; 714 WTA), Dalia Zafirova (Bulgaria; 758 WTA) sau Dana Machalkova ( Cehia; 798 WTA).
La startul turneului s-au aflat şi patru arădence. Două dintre acestea, Diana Marcu (locul 808 WTA) şi Andrada Hai (beneficiară a unui wild-card), se află pe tabloul principal, în vreme ce Karina Goia şi Mara Dis, care au fost prezente pe tabloul de calificări, au fost eliminate în chiar primul tur al calificărilor.
De menţionat că învingătoare în ediţia din anul trecut a turneului a fost românca Diana Enache, care s-a impus şi în proba de dublu, în care a făcut pereche cu Andreea Roxana Văideanu (Italia).