Apple a fost amendat în Franţa cu 10 mii de euro pentru că îşi ţine angajaţii peste program

(Kevork Djansezian/Getty Images)
Epoch Times România
14.03.2013

Un tribunal din Paris a decis amendarea Apple cu 10.000 de euro pentru că îşi obligă angajaţii din mai multe magazine să lucreze după ora 21,00, potrivit antena3.ro

Organele de control s-au auto-sesizat şi au amendat compania americană pentru că îşi ţine angajaţii peste program, informează SlashGear.

Conform legilor din Franţa, campaniile nu au voie să îşi oblige angajaţii să lucreze între orele 21 şi 6 decât în condiţia în care acestea activează în domeniul serviciilor sociale sau compania este responsabilă de activitatea economică a zonei.

Şapte dintre cele 15 magazine Apple situate în Franţa au fost acuzate că îşi obligă în mod regulat angajaţii să lucreze chiar până la ora 23, făcând ordine şi pregătind totul pentru următoarea zi.

Deşi amenda pare mică, magazinele care au fost identificate în acest caz vor fi amendate cu alţi 50.000 de euro pentru fiecare nouă încălcare semnalată şi dovedită.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor