APIA eliberează adeverinţe pentru cei care vor să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor

. (photos.com)
Epoch Times România
17.10.2012

APIA informează beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, respectiv ovine(caprine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii

Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, pâna la efectuarea, de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

Până la această dată, Agenţia a încheiat convenţii cu CEC Bank SA, Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe Generale, OTP Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Procredit Bank, Creditcoop, Intesa Sanpaolo România, Bancpost, Piraeus Bank, Garanti Bank, Banca Carpatica, UnicreditTiriac Bank.

Valoarea creditului este de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei.

Fondul de Garantare a Creditului Rural – FGCR IFN S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii garantează 80% din valoarea creditelor acordate de bancă.

Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine)caprine este de 40,8 lei(cap animal, iar la specia bovine este de 500 lei/cap animal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor