APDRP anunţă prelungirea sesiunii pentru depunerea proiectelor europene pentru irigaţii
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi proiecte pentru „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” (Măsura 125 – componenta a1) până la data de 31 octombrie 2012, conform deciziei de prelungire a Autorităţii de Management pentru PNDR.
Sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente acestei Măsuri, lansată la data de 3 septembrie trebuia să se încheie la 15 octombrie 2012.
Pentru prelungirea acestei sesiuni au fost luate în considerare atât complexitatea întocmirii proiectelor cât şi dificultăţile întâmpinate în obţinerea avizelor care trebuie depuse odată cu Cererea de Finanţare. Solicitanţii de fonduri europene nerambursabile pentru irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare au la dispoziţie 60 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Astfel, fondurile alocate prin Măsura 125 – componenta a1 „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare” pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii.
APDRP anunţă că aceste tipuri de investiţii pot primi până la 1 milion euro, sumă care acoperă 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru investiţiile de utilitate publică ce deservesc întreaga comunitate.
Pentru investiţiile de utilitate publică ce deservesc doar o parte din comunitate, sprijinul financiar nerambursabil este de 75% din totalul cheltuielilor eligibile. În acest caz, ajutorul public acordat nu va putea depăşi 750.000 euro pentru un proiect.
Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 125 este de 5.000 de euro. Această sumă reprezintă valoarea totală eligibilă a proiectului.
Beneficiarii Măsurii 125 – componenta a1 sunt organizaţiile şi federaţiile de utilitate publică ale proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri agricole, constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prin această măsură de finanţare se acordă fonduri nerambursabile pentru creşterea eficienţei activităţii agricole prin îmbunătăţirea aprovizionării cu input-uri şi o mai bună valorificare a produselor rezultate. Se are astfel în vedere diminuarea riscului şi incertitudinii în agricultură, prin reducerea incidenţei fenomenelor naturale (seceta, eroziunea solului etc.). În aceeaşi măsură, investiţiile finanţate prin această măsură vor contribui la ameliorarea calităţii mediului şi la diminuarea surselor de poluare.