Antonescu: La Transporturi va fi propus un lider liberal care nu are probleme cu ANI sau DNA
alte articole
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri seara că în funcţia de ministrul al Transporturilor va fi propus un lider liberal, subliniind că PNL este în continuare responsabil de portofoliul de la Transporturi.
"Decizia va fi luată de partid. Sigur că se pot face şi se vor face mai multe propuneri, dar în ceea ce mă priveşte, eu, care ca preşedinte al partidului am şi eu dreptul să fac o propunere, am o propunere de făcut şi nu este niciuna dintre cele care s-au vehiculat până acum în presa din România", a precizat Crin Antonescu.
Liderul PNL a explicat că la conducerea Ministerului Transporturilor va fi propus un lider politic liberal şi a exclus un posibil schimb de ministere cu PSD. Propunerea va fi făcută duminică, după ce va avea loc o discuţie în conducerea PNL.
Crin Antonescu a precizat că persoana vizată va avea suficientă greutate politică şi experienţă administrativă şi care "vreme de ani de zile" să nu fi avut nicio problemă cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi nici cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"Noi facem o propunere pe care o discutăm cu prim-ministrul. Dacă o acceptă, o transmite domnului preşedinte Băsescu. Noi nu îi cerem voie domnului Băsescu", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a susţinut că, în opinia lui, este corectă afirmaţia premierului Victor Ponta potrivit căreia de fiecare dată când se face o propunere pentru vreun minister "apare un dosar". "Asta trebuie să ne dea de gândit, pentru că asta înseamnă, din gura prim-ministrului, practic suspiciunea că DNA, lideri sau alte instituţii ale statului fac politică. Sigur, este şi suspiciunea mea", a continuat Antonescu.
Duminică este ziua în care Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL se va reuni pentru a lua decizia privind o nouă propunere pentru şefia Ministerului Transporturilor.
Deputatul propus anterior de PNL, Ovidiu Silaghi, şi-a retras candidatura în contextul în care DNA i-a cerut procurorului general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor necesare pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în ceea ce îl priveşte. DNA îl acuză pe Silaghi de trafic de influenţă în formă continuată, în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor.
Propunerea lui Ovidiu Silaghi a avut loc după ce fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", în care acesta este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.