Ankara zguduită de două explozii. Zeci de morţi şi răniţi

Un marş paşnic, organizat în Ankara împotriva luptelor dintre guvernl turc şi separatiştii PKK, a fost ţinta unui atac cu două bombe. Zeci de oameni au fost ucişi şi peste 180 au fost răniţi, deşi se crede că numărul victimelor va creşte.
Andrei Popescu
10.10.2015

UPDATE: Guvernul turc a decretat trei zile de doliu naţional după dublul atentat de la Ankara.

"Am decis să decretăm trei zile de doliu naţional", a declarat primul ministru turc, Ahmet Davutoglu, realtează AFP, preluată de Realitatea.net.

Numărul morrtilor a crescut la cel puţin 95 iar cel al răniţilor la peste 240.

***

UPDATE: Numărul persoanelor ucise la Ankara se ridică la 86 iar al răniţilor trece de 186, relatează agenţia Dogan, citată de Medifax.

***

Două explozii au avut loc sâmbătă la un miting paşnic în capitala turcă Ankara, provocând cel putin 30 de morţi şi peste 120 zeci de răniţi, susţin rapoartele media.

Exploziile, care au avut loc la o intersecţie în apropierea gării centrale din oraş, par să fi vizat un marş paşnic organizat în Ankara împotriva violenţelor declanşate de luptele dintre forţele de securitate turceşti şi grupul separatist kurd PKK.

Ministerul turc de Interne a condamnat atacul, susţinând că acesta “vizează democraţia şi pacea din Turcia”, conform ziarului The Independent.

Lami Ozgen, şeful Confederaţiei Sindicatelor Comerciale ale Sectorului Public, principalul organizator al protestului, a declarat că cele două bombe au explodat la intervale scurte de timp.

“A avut loc un masacru în mijlocul [capitalei] Ankara”, a adaugat el.

La faţa locului au sosit un număr mare de ambulanţe, conform CNN, pentru a transporta răniţii la cele mai apropiate spitale.

Nimeni nu şi-a asumat răspunderea pentru acest atac şi guvernul turc investighează tragedia.

Ahmet Davutoğlu, premierul turc, este aşteptat să convoace o întâlnire de urgenţă cu oficialii securităţii în cursul zilei de astăzi.

În luna iulie, un atac sinucigaş pentru care a fost învinuit grupul jihadist Statul Islamic s-a soldat cu 33 de morţi într-un oraş situat în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor