Andronescu: Nu există documente oficiale după care a fost făcută clasificarea universităţilor

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a atras atenţia că din instituţia pe care o conduce lipsesc acte importante, cum ar fi cele după care a fost făcută clasificarea universităţilor.
Şedinţă de guvern, miniştrii în guvernul Ponta, Palatul Victoria. Ecaterina Andronescu. (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
13.08.2012

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a atras atenţia că din instituţia pe care o conduce lipsesc acte importante, cum ar fi cele după care a fost făcută clasificarea universităţilor.

"Am început să căutăm aceste documente pentru că există cel puţin un proces, pe care Universitatea din Suceava l-a intentat Ministerului Educaţiei. Evident, noi, în proces, va trebui să ne ducem cu documente pentru a putea să apărăm poziţia instituţiei numită Ministerul Educaţiei. Cel care a fost înaintea mea, domnul Liviu Pop, a căutat aceste documente şi mi-a transmis că ele nu există", a declarat Andronescu pentru Newsin.

Ea a mai atras atenţia că nu s-a respectat legea când s-a făcut clasificarea universităţilor, iar dacă actele respective nu vor fi găsite ar trebui făcută o clasificare care să respecte toate etapele şi procedurile legale.

"Mi-e greu să spun de ce nu există aceste documente, dar este o constatare care nu poate fi trecută sub tăcere. Conform legii, întâi se elaborează metodologia cu privire la criteriile de clasificare. Nu s-a întâmplat acest lucru. Am sesizat la vremea respectivă, dar am rămas cu spusul. Întâi, s-au cerut datele de la universităţi. Acestea au vărsat în baza de date toate informaţiile solicitate, fără să existe metodologia despre care vorbeam şi care este prevăzută de lege. Apoi, ministerul a elaborat metodologia, deşi operaţiile trebuiau să fie invers. Tot conform legii, ministerul trebuia să angajeze prin licitaţie şi prin competiţie o instituţie internaţională abilitată să facă evaluări instituţionale şi clasificări. Ministrul de la vremea respectivă, atunci când a anunţat clasificarea a spus că este cea pe care a făcut-o EUA, adică Asociaţia Universităţilor Europene. Asociaţia spune că nu a făcut ea clasificarea. E greu de descifrat, fără să facem o aprofundare a acestei situaţii", a completat ministrul Educaţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor