Andrei Năstase depune sesizare la Procuratura Generală privind recunoaşterea de către Dodon a lui Krasnoselski drept preşedinte al Transnistriei
alte articole
Preşedintele Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a depus luni 3 august, o sesizare la Procuratura Generală privind fapta anticonstituţională comisă de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, numindu-l „preşedinte” pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o, recent, la vila prezidenţială de la Condriţa.
„Încep săptămâna cu o sesizare la Procuratura Generală pe marginea actului imoral şi anticonstituţional al preşedintelui Dodon de recunoaştere a lui Krasnoselski drept preşedinte al unei bucăţi din teritoriul Republicii Moldova, ocupat de forţele separatiste. Este o ilegalitate, care, coroborată cu operaţiunea ʻBolişoi paketʼ şi tentativa de federalizare a ţării pe care le-am deconspirat încă în 2018, constituie un act de trădare de ţară şi un grav atentat la statul Republica Moldova, care potrivit art.1 din Constituţie este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, se arată într-un comunicat al Platformei DA.
Amintim că la 28 iulie, după întrevederea cu Igor Dodon pe site-ul „liderului RMN”, Vadim Krasnoselski, a apărut înregistrarea video, unde preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se adresează lui Krasnoselski cu sintagma „preşedintele Transnistriei”. Asta deşi, nici R. Moldova, nici comunitatea internaţională, nu a recunoscut independenţa autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene”.
Conform art. 77 alin.(2) din Constituţie, preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.