ANCOM va scoate la licitaţie frecvenţele Orange, Vodafone şi Cosmote până la sfârşitul lui 2013

Epoch Times România
01.12.2011

ANCOM va organiza până la sfârşitul lui 2013 o licitaţie pentru întreg spectrul de frecvenţe ce va deveni disponibil în benzile 900 MHz şi 1.800 MHz şi să extindă valabilitatea drepturilor de utilizare pentru Orange şi Vodafone în aceste benzi până la acordarea noilor licenţe.

Noile drepturi de utilizare urmează a fi exercitate începând cu data de 6 aprilie 2014, când expiră şi drepturile deţinute de Cosmote în aceste benzi, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii(ANCOM).

Autoritatea a publicat miercuri spre consultare un proiect de decizie care prevede şi faptul că, până la 31 decembrie 2012, Orange Romania şi Vodafone România vor avea obligaţia de a elibera din banda de 900 MHz o subbandă cumulată cu lărgimea de 2x5 MHz, acest lucru neafectând continuitatea serviciilor pe care cei doi operatori le furnizează. Spectrul astfel eliberat va fi alocat prin procedură de selecţie în cursul anului 2012.

"Această măsură a fost identificată ca remediu în urma studiului privind impactul utilizării benzii de 900 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice de generaţia a treia folosind sistemele UMTS asupra concurenţei pe piaţa de comunicaţii mobile, care a arătat că RCS&RDS se află în dezavantaj concurenţial faţă de operatorii care deţin spectru în banda de 900 MHz. În urma analizelor Autorităţii şi a consultărilor avute cu industria, a reieşit că acest remediu este cel mai potrivit pentru a crea condiţii egale tuturor jucătorilor din piaţa serviciilor de comunicaţii mobile", se spune în comunicat.

Detalii privind procedura de alocare a benzilor de frecvenţe, condiţiile de alocare şi utilizare a spectrului, taxele privind prelungirea sau acordarea licenţelor, urmează să fie stabilite ulterior prin documente legislative specifice.

"Dat fiind faptul că noul pachet telecom nu a fost transpus în legislaţia românească până în acest moment şi că neadoptarea acestei decizii în cursul acestui an pune sub semnul întrebării continuarea furnizării serviciilor de comunicaţii mobile pentru aproximativ 16 milioane de utilizatori, ANCOM propune un termen de 10 zile pentru transmiterea de observaţii şi recomandări", potrivit ANCOM.

Licenţele de utilizare a frecvenţelor radio acordate pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile digitale de generaţia a doua în benzile de frecvenţe radio 890-915 MHz(935-960 MHz au fost acordate la finalul lui 1996 companiilor care funcţionează în prezent sub denumirile Orange Romania şi Vodafone Romania, cu o valabilitate de 15 ani, care expiră la data de 31 decembrie 2011. Fiecare din cei doi operatori a achitat suma de 75 milioane dolari.

Drepturile de utilizare a frecvenţelor radio în banda de frecvenţe 1710-1785 MHz)1805-1880 MHz au fost acordate la sfârşitul lui1998 companiei care funcţionează în prezent sub denumirea Cosmote, dreptul de utilizare fiind, de asemenea, de 15 ani, până în 5 aprilie 2014. Operatorul a achitat suma de 53 milioane dolari.

Prin intermediul acestor licenţe, operatorii furnizează servicii de voce şi date şi, începând cu anul 2010, pot furniza şi servicii 3G.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor