ANALIZĂ: În timp ce marile oraşe prosperă, "România mică" moare încet şi cade în mâinile extremiştilor
Şcoală, spital, locuri de muncă - asta ar trebui să însemne o politică socială coerentă, a opinat analistul Mihai Răzvan Moraru, care a vorbit în textul de mai jos despre "soluţia pentru România reală".
"Nu putem construi o ţară funcţională aşteptând ca toată populaţia să se mute în Bucureşti şi în încă 10 oraşe mari. Oraşe deja sufocate de trafic, cu infrastructură învechită, care oricum nu pot deveni simultan centre industriale, agricole şi universitare pentru întreaga ţară. Între timp, România mică moare încet şi se pierde în proiecte politice extremiste.
O singură comună mică sau medie primeşte anual de la Guvern minimum 1–2 milioane de euro. Sume consistente. Dar ce se întâmplă cu ele? Se pierd în bugete de salarii, în proiecte fără valoare economică sau sunt tocate de reţele de partid.
Iar la fiecare 5–10 ani constatăm acelaşi lucru: oraşele mici şi comunele rămân la acelaşi nivel de subdezvoltare. Uneori chiar mai jos. Nici oraşele medii nu scapă", a declarat Mihai Răzvan Moraru.
Ce soluţii propune analistul
Soluţia nu este să mai turnăm bani în găuri negre administrative.
Soluţia este reorganizarea dezvoltării.
Zone de dezvoltare reale, nu UAT-uri izolate, ca acum.
Propunerea este simplă: crearea unor zone de dezvoltare care să includă minimum un oraş şi 20–30 de comune din jur. Fiecare judeţ ar putea fi împărţit în 2–3 astfel de zone. Iar ajutorul social (direct şi indirect) să fie concentrat strategic în trei direcţii fundamentale.
1. Şcoala.
Nu doar renovări şi faţade vopsite.
Ci acces real la minimum 12 clase, la şcoli de meserii, la studii universitare pentru cei performanţi. Transport funcţional. Sprijin financiar pentru familii. Burse pentru învăţământ superior şi mediu. Pregătire reală pentru învăţători şi profesori. Programe de practică. Centre de excelenţă. Masă caldă.
Degeaba finanţezi programe fără impact, în timp ce abandonul şcolar rămâne ridicat, iar analfabetismul creşte. Degeaba modernizezi o şcoală cu fonduri europene dacă ea rămâne goală.
2. Serviciile medicale.
Mulţi sunt nevoiţi să parcurgă 60-80 de kilometri, de multe ori pe drumuri judeţene de slabă calitate, pentru a putea ignore servicii medicale de bază. În acelaşi timp, spitale vechi consumă sume imense de bani şi oferă servicii extrem de slabe. Aceste zone ar trebui să aibă un centru medical modern — nu neapărat cu toate specializările — dar obligatoriu cu secţie de urgenţă, pediatrie, cardiologie şi alte specializări necesare, în funcţie de analiza celor mai solicitate servicii din zonă şi de numărul locuitorilor. Degeaba oferi servicii medicale gratuite, dacă ele sunt de slabă calitate sau la mare distanţă. Aşa scazi şi costurile şi încărcarea pe un spital judeţean, dar creşti calitatea actului medical.
3. Locurile de muncă.
În România există o ruptură socială profundă: între cei cu venituri medii şi mari şi cei cu venituri mici sau asistaţi social. Primii îi consideră pe ceilalţi o povară. Ceilalţi se simt abandonaţi şi excluşi din beneficiile dezvoltării.
Zonele economice regionale pot integra comunităţi diferite, dar complementare. Nordul unui judeţ poate avea turism şi industrie; sudul poate avea agricultură. Împreună pot construi un ecosistem economic. Pot avea o strategie coerent. Acesta ar fi rolul unui CJ, dar din păcate acestea nu produs azi astfel de proiecte, iar de mu,te ori nici nu colaborează cu primarii.
Cu facilităţi pentru antreprenori locali şi pentru investitori. Cu transport public dezvoltat. Cu strategie regională coerentă. Cu infrastructură adaptată. Cu un fond de investiţii.
Astăzi avem contrariul: fiecare comună investeşte separat, fiecare oraş îşi construieşte propriul sistem de servicii publice, iar comunele din jur nu au nici bani, nici resurse umane pentru servicii comunitare de bază. Rezultatul? Zeci de sisteme ineficiente la nivel de judeţ: colectare a gunoiului, transport, reţele de apă finalizate dar neconectate, drumuri abandonate, piste de biciclete în sate fără utilităţi.
Fragmentare şi risipă.
4. Reforma asistenţei sociale
Există şi problema gravă a fondurilor pentru asistenţă socială: bani care se pierd prin fraudă sau care oferă venituri derizorii persoanelor vulnerabile.
Conform datelor Ministerului Sănătăţii, aproximativ 50% dintre certificatele de handicap ar fi false. Centrele pentru seniori fie lipsesc, fie funcţionează în condiţii inacceptabile.
Este o iluzie să credem că fiecare comună poate, de una singură, să asigure servicii decente pentru aceste categorii vulnerabile.
5. O administraţie deschisă
Conducerea acestor zone trebuie să includă primarii UAT-urilor, dar şi persoane din afara clasei politice: oameni de afaceri, specialişti, ONG-uri.
Doar aşa reduci furtul banului public şi creşti capacitatea reală de a construi proiecte eficiente.
De unde vin banii?
Doar subvenţiile actuale ale acestor comunităţi însumează minimum 30–40 milioane euro anual într-o astfel de zonă extinsă. Bani care astăzi se pierd în organigrame supradimensionate şi proiecte fără impact.
Prin optimizare şi proiecte comune se pot economisi încă 7–8 milioane anual. În patru ani, vorbim de aproximativ 200 milioane euro. O sumă suficientă pentru transformare reală.
La acestea se adaugă fondurile europene pentru proiecte regionale integrate.
Dar abia acestea ar deveni comunităţi funcţionale. Altfel, sunt doar nişte UAT-uri fără viitor.
