Analistul Ilie Şerbănescu susţine că Tratatul privind stabilitatea fiscală este ademenitor, dar injust şi nerealist

Analistul economic Ilie Şerbănescu este de părere că, deşi Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare este foarte "ademenitor", el este injust şi nerealist şi doar statele care nu vor respecta interdicţiile pe care le conţine se vor mai putea dezvolta.
Epoch Times România
15.02.2012

Analistul economic Ilie Şerbănescu este de părere că, deşi Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare este foarte "ademenitor", el este injust şi nerealist şi doar statele care nu vor respecta interdicţiile pe care le conţine se vor mai putea dezvolta.

"Tratatul este ademenitor, dacă nu chiar apetisant, ca soluţie pentru criza datoriilor şi chiar şi pentru problema euro, iar pentru România eu nu văd decât un singur motiv serios pentru acest pact fiscal, dincolo de teorii: dacă va fi mai mic deficitul va fi mai puţin de furat", a afirmat, miercuri, Ilie Şerbănescu, la dezbaterea organizată de PSD pe tema acestui document.

În opinia lui Şerbănescu, acest pact este "complet injust" pentru că Germania, de exemplu, s-a dezvoltat folosind instrumentul deficitului bugetar şi acum ea le interzice altor state acest lucru.

"Asta se numeşte colonialism. Apărarea economiei naţionale nu se mai poate. Ei (n.r. - statele dezvoltate ale UE) au făcut-o 50 de ani, apoi s-a interzis. Vreau să atrag atenţia că singurele ţări care se mai dezvoltă sunt cele care nu respectă aceste interdicţii într-un fel sau altul, mai deştept sau mai puţin deştept", a susţinut, în cadrul dezbaterii, Ilie Şerbănescu.

Analistul a afirmat, de asemenea, că pactul este "complet nerealist". "Ne speriem de el, dar nu va fi aplicat. În doi - trei ani va crea o asemenea austeritate şi cădere a economiei că va face foarte probabilă ruperea UE", a opinat analistul economic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor