Analiştii Erste Group estimează că economia românească va creşte cu 1,1% în 2013

Epoch Times România
07.01.2013

Analiştii Erste Group se aşteaptă ca economia României să crească cu 1,1% în acest an şi arată că renegocierea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi continuarea eforturilor de îmbunătăţire a gradului de absorbţie a fondurilor Uniunii Europene vor susţine creditarea.

Declinul macroeconomic din ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) va atinge punctul maxim în primul trimestru din 2013, iar estimările privind creşterea economică pentru acest an sunt de 1,1% în România, 1,3% în Slovacia şi de 2,2% în Polonia, subliniază analiştii Erste Group în raportul privind "Pieţele şi acţiunile din ECE".

Potrivit raportului, criza din zona euro nu se va intensifica considerabil. "Chiar dacă dificultăţile nu au trecut şi încă nu putem spune că s-a atins punctul minim, cel puţin estimăm mai precis unde ne situăm în cadrul ciclului. Pe baza acestor două ipoteze, la care se adaugă sprijinul solid al băncilor centrale, pieţele de capital au avut de câştigat ca urmare a unui declin general al aversiunii la risc", se arată în raport.

Analiştii Erste susţin că abundenţa lichidităţii şi căutarea unor randamente semnificative au contribuit la această situaţie. "Aceşti factori ar trebui să susţină pieţele de capital din ECE o bună parte a anului 2013, când previzionăm continuarea trendului ascendent general. Pe viitor, va fi nevoie de mai multe argumente fundamentale, cum ar fi îmbunătăţirea creşterii câştigurilor, pentru a susţine avansul pieţelor", consideră Henning Esskuchen, director pentru CEE Equity Research în cadrul Erste Group.

În general, analiştii anticipează un debut relativ lent în 2013, "după ce pieţele au încheiat anul 2012 în forţă". O uşoară consolidare ar putea fi urmată de o imagine mai clară privind perspectiva de creştere, punând bazele unui al doilea impuls pentru pieţe. "Considerăm că marcarea profiturilor şi o uşoară consolidare nu ar fi deloc acţiuni negative, în special având în vedere convingerea noastră că pieţele au crescut în mare parte datorită unei schimbări în percepţia riscului. Tindem să estimăm o creştere mai puternică în special spre sfârşitul primuluitrimestru din 2013", explică Esskuchen.

Analiştii Erste Group susţin de asemenea că sentimentul economic se îmbunătăţeşte pentru România. Cel mai recent indicator ZEW(Erste privind sentimentul pentru ECE arată că aşteptărilor economice pentru ECE în următoarele şase luni s-au înrăutăţit uşor. Experţii aşteaptă în continuare o oarecare stabilizare a evoluţiei economice în următoarele şase luni în Republica Cehă, Polonia şi Slovacia. Prin urmare, evaluarea situaţiei actuale din Slovacia şi Polonia este mai degrabă echilibrată sau pozitivă.

Sentimentul economic privind România s-a îmbunătăţit semnificativ. Evaluarea experţilor privind situaţia economică actuală s-a îmbunătăţit pentru Croaţia, Ungaria şi România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor