Analist: E evident că tabăra extremisto-psd-istă adânceşte falia dintre Nicuşor Dan şi Bolojan cu efecte majore în societate

Analistul politic Cristian Hriţuc a venit cu o serie de precizări după ce preşedintele Nicuşor Dan a adus mai multe clarificări privind poziţia sa legată de Europa care a făcut valuri de 9 mai.
Mai exact, analistul a sintetizat ce a spus Nicuşor Dan astăzi:
• Interesul României este într-o Europa puternică.
• Interesul NATO este într-o Europa puternică.
• Interesul Europei şi al României este într-un NATO puternic.
• Interesul României este că Europa, Statele Unite şi NATO să aibă o relaţie cât mai corectă între ele.
"Ăsta este răspunsul legat de cuvântul 'occidental'. Este bine că a făcut aceste clarificări. Sincer, cred că speechul pe care l-a avut de Ziua Europei a fost mai mult o greşeală a echipei de consilieri, care a propus acea formă de comunicare şi draftul discursului. Mă rog, e bine că a venit cu aceste precizări, pentru că deja s-a mers prea departe. Ce vreau să zic? Nicuşor Dan şi Bolojan sunt reprezentanţii aceluiaşi electorat", a declarat Cristian Hriţuc.
Potrivit analistului, "este evident că cei doi nu au funcţionat ca un tandem politic, ci doar instituţional, dar este şi mai evident că tabăra cealaltă, extremisto-psd-istă, cultivă conflictul şi adânceşte falia dintre cei doi cu efecte majore în societate."
"Este evident că tabăra extremisto-psd-istă îl ia pe ND în braţe, îl sufocă, pentru a da impresia că este de-al lor, că i-a ales pe ei. Este primul pas. Îl vor sugruma în pasul doi, pentru că niciodată nu îl vor susţine pentru un al doilea mandat. Deocamdată, toţi politicienii trecutului profită de aceste disensiuni pentru a-şi face jocul", a precizat Cristian Hriţuc.
Analistul a opinat că şi Nicuşor Dan a comunicat slab, a preferat o atitudine moale şi s-a concentrat mai mult pe zona externă.
"În sfârşit, asta este radiografia: ND este acaparat de politicienii care reprezintă o lume a trecutului, Bolojan este ţinta tuturor, iar faliile se adâncesc în rândul electoratului modernist. În timp ce, în rândul electoratului advers, se oferă naraţiuni uşor de înghiţit, care radicalizează şi mai mult oamenii. Ce e de făcut? Asta este principala problemă. Răspunsul trebuie să vină de la oamenii politici responsabili. Şi trebuie gândită repede o strategie de contracarare", a adăugat Cristian Hriţuc.