Analist, după ce PSD-AUR au votat pentru blocarea Mercosur: UE a pierdut. Veţi vedea asta prin chinul balanţelor comerciale şi al industriei

Mihai Răzvan Moraru (Mihai Răzvan Moraru / Facebook)
Andrei Pricopie
22.01.2026
Mihai Răzvan Moraru (Mihai Răzvan Moraru / Facebook)
Andrei Pricopie
22.01.2026

Analistul Mihai Răzvan Moraru a opinat că Uniunea Europeană a pierdut prin decizia de a amâna un acord strategic cu Mercosur, iar acest lucru se va vedea în lunile următoare, "prin chinul balanţelor comerciale şi al industriei".

"Dar unde au dispărut toate acele analize care ne spuneau că fără anexarea Groenlandei, de către SUA, e pusă în pericol securitatea Europei şi a noastră? Sau că Europa trebuie să pupe mâinile lui Trump, că ne mănâncă cu fulgi cu tot? Dar unde sunt acele analize care spuneau că deja China şi Rusia sunt în Groenlanda? Aceste 'analize' sunt acolo, pe reţele şi pe anumite ziare online. Aşa cum veţi vedea că şi povestea Mercosur a fost o poveste similară. Şi nu, astăzi agricultura nu e în faliment din cauza produselor din America de Sud. Şi nu, Mercosur nu va avea cine ştie ce efecte în România. De acolo va veni soia (pe care noi nici nu prea o cultivăm), porumb (la care noi am renunţat deja la 1.4 milioane de ha din cauza secetei) şi fructe când la noi nu e sezon, pe care le găsiţi şi azi în orice supermarket (zmeură, afine etc) tot din America de Sud", a afirmat Mihai Răzvan Moraru.

Antreprenorul a explicat că legumicultura din România este lovită de importurile în sezon, din Turcia, tot ţara non UE, legume care vin la preţuri foarte mici şi de o calitate slabă.

"Şi de asta nu vorbeşte nimeni. Că nu e un acord cu indice de calitate cu Turcia. Producţia din România e una de sezon, nu avem producţii la preţuri acceptabile iarna şi atunci importăm. Singurele produse care veneau, pe termen mediu, erau carnea de vită (unde noi şi acum importăm mare parte din consum) şi poate carne de pui mai ieftină, care însă nu concură mult cu producţia autohtonă, care e de calitate şi care exportă destul de mult. Dar şi acolo erau cote maximale. Mâine va fi altceva. Şi iarăşi, vor fi aceleaşi poveşti. Acelaşi analize fără argumente, menite a induce frica, pentru a renunţa la curaj şi la decizii strategice", a explicat Mihai Răzvan Moraru.

Potrivit analistului, Europa a câştigat azi, pentru că nu s-a speriat de Trump. De aceea Donald Trump a renunţat şi la Groenlanda şi la tarife.

"Dar UE a pierdut azi prin decizia de a amâna un acord comercial strategic. Şi veţi vedea asta în lunile următoare, prin chinul balanţelor comerciale şi al industriei. Mai ales al industriei strategice. Este un joc strategic care va continua. Cu multă dezinformare şi cu multă frică indusă. Şi cred că e timpul să vorbim serios şi de propaganda MAGA din România, nu doar de propagandă rusă. Pentru că am văzut în ultimele săptămâni campanii serioase de denigrare a UE, campanii construite pe narative pro Trump", a adăugat Mihai Răzvan Moraru.

Despre blocarea acordului UE-Mercosur

"Acordul Mercosur a fost trimis de europarlamentari în aşteptare. Mai exact, aceştia au votat pentru solicitarea unui aviz din partea Curţii de Justiţie a UE, privind compatibilitatea acordului cu tratatele UE.

Normal, Parlamentul European putea face asta până la semnare, dar abia acum au găsit că e necesar. Era deja o formă finală şi în loc să pună Europa pe jar şi înainte şi acum, puteau exista acele opinii juridice.

Din partea României au votat pentru această propunere:

- culmea Nicu Ştefănuţă (care se tot vaită în ultimele zile că UE nu e puternică, nu e respectată, nu ia decizii rapide, nu ştie să încheie parteneriate)

- Domnul Ştefănuţă a votat împreună cu Luis Lazarus, cu AUR şi PSD, inclusiv cu Domnul Negrescu.

Împotrivă au votat EP de la PNL şi USR, iar Diana Şoşoacă s-a abţinut.

Vlad Voiculescu, Doamna Grapini şi Domnul Piperea nu au fost prezenţi la vot.

Acordul a fost momentan suspendat cu 10 voturi pentru, mai exact cu 334, faţă de 324.

Ce se va întâmpla mai departe?

Avem precedent, de la acordul UE cu Singapore, când CE a cerut un astfel de aviz către CJUE în 2017, iar atunci acordul a picat doi ani mai târziu.

Întrebarea care se pune e: şi ce facem cu India? Negociem să îi spunem că ulterior vom reveni? Incredibil!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor