Ana Bogdan elimină principala favorită la turneul de la Taipei (video)

Ana Bogdan a obţinut o victorie superbă la Taipei, unde a dispus de principala favorita a turneului, chinezoaica Shuai Peng, după numai 76 de minute de joc.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan. (Captură foto)
Veronica Petrică
30.01.2018

Ana Bogdan (25 ani, 89 WTA) continuă să impresioneze în acest nou sezon competiţional, românca reuşind cu evoluţiile sale să acceadă în premieră în primele 100 de jucătoare ale lumii.

Ea a început foarte bine parcursul la turneul din Taipei, cu premii totale de 226.750 dolari, unde a învins-o în numai o oră şi 16 minute pe chinezoaica Shuai Peng (32 de ani) care ocupă locul 31 în ierarhia tenisului mondial.

Românca nu şi-a cedat niciodată serviciul şi a salvat o singură minge de break creată de chinezoaică.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA.

Adversara ei din optimi va fi canadianca Eugenie Bouchard, care s-a calificat după abandonul chinezoaicei Lin Zhu, la scorul de 1-6, 7-5, 0-2.

La acelaşi turneu, Monica Niculescu s-a calificat luni în optimi, după ce tunisianca Ons Jabeur s-a retras în setul al doilea, la scorul de 6-1, 4-0 şi va juca în turul secund cu kazaha Zarina Dias.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor