Amenda de 205 mil. euro dată de Concurenţă companiilor petroliere ar putea fi încasată anul acesta
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, spune, într-un interviu pentru Money Magazine, că există şanse ca amenda acordată companiilor petroliere, care ajunge la 205 milioane euro, să fie încasată de statul român anul acesta.
"Deocamdată ne judecăm, pentru că ei (companiile amendate, n.r.) au cerut în instanţă suspendarea plăţii până când se judecă pe fond cauza. Ori, până acum, instanţa le‑a respins solicitările. Justiţia s‑a mişcat repede, adică în două luni aproape am reuşit să trecem de Curtea de Apel, unde suntem la faza în care am câştigat şase procese din şapte. Eu sper să le câştigăm pe toate, ceea ce înseamnă că sunt şanse foarte mari ca statul român să încaseze anul acesta circa 200 de milioane de euro", a precizat Chiriţoiu.
Acesta a mai spus că "amenzi atât de mari ca cea din sectorul de petrol nu vor mai fi, poate doar în sectorul bancar".
Companiile petroliere au fost amendate pentru că în 1998 s-ar fi înţeles să retragă de la comercializare un sortiment de benzină, Eco Premium. În conformitate cu reglementările în vigoare în materie de concurenţă, sancţiunile maxime puteau ajunge până la 10% din cifra de afaceri.
La această investigaţie au participat OMV Petrom, Lukoil România, Rompetrol, Mol România şi Eni România.
Ancheta de pe piaţa carburanţilor a fost demarată în 2005, în urma unor suspiciuni privind o posibilă înţelegere între marile companii petroliere privind stabilirea preţului carburanţilor. În toamna lui 2009 a fost schimbată echipa de investigaţie care se ocupa de caz şi s-au introdus şi controalele inopinate.