Ambasadorul Rusiei la UE: Un 'război al gazului' între Occident şi Moscova este 'o fantezie politică'

Autorităţile ruse au calificat drept 'fantezie politică' un posibil 'război al gazului' cu Occidentul, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a propus creşterea exporturilor de gaze din ţara sa pentru a satisface cererea europeană, informează ziarele La Vanguardia şi ABC.
(photos.com)
Epoch Times România
28.03.2014

Autorităţile ruse au calificat drept 'fantezie politică' un posibil 'război al gazului' cu Occidentul, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a propus creşterea exporturilor de gaze din ţara sa pentru a satisface cererea europeană, informează ziarele La Vanguardia şi ABC.

Potrivit ambasadorului permanent al Federaţiei Ruse la Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, 'acest lucru nu este nici măcar o poveste de adormit copiii. Aş spune mai degrabă că este o fantezie politică'. Cijov a subliniat că UE va renunţa la gazul natural în favoarea gazului de şist doar 'peste 50 sau 100 de ani'.

'SUA susţin politic UE în aspiraţia sa de a-şi diversifica sursele de energie şi de a reduce dependenţa de Rusia', a precizat el. Dar acest lucru nu înseamnă că gazul alternativ va fi mai rentabil, a adăugat Cijov. Ambasadorul rus şi-a justificat afirmaţia dând ca exemplu cazul unei cantităţi de gaz de şist extras din Dakota de Nord, care ar fi apoi lichefiat şi transportat într-o ţară a Europei. 'Cât ar costa acest lucru?', s-a întrebat el.

În opinia sa, această operaţiune ar avea un cost considerabil mai mare decât gazul furnizat de concernul rus Gazprom, cu privire la care 'există atâtea plângeri pentru că este prea scump'. Cijov a subliniat că, în pofida apelurilor de a reduce dependenţa energetică europeană faţă de Rusia, în 2013 importurile de gaz ale UE au crescut cu 21% faţă de anul precedent.

În cadrul vizitei sale de miercuri de la Bruxelles, preşedintele Obama s-a arătat dispus să autorizeze exporturile zilnice de cantităţi de gaz de care are nevoie Europa, dar a avertizat că pentru aceasta este nevoie de semnarea unui acord comercial. Criza ucraineană arată 'necesitatea ca Europa să-şi diversifice sursele de energie', în contextul în care aceasta este foarte dependentă de importurile de gaz rusesc, a spus el.

Un nou acord comercial transatlantic ar facilita exportul gaz natural lichefiat din SUA în Europa pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, a mai declarat preşedintele american. 'Odată ce va exista acest acord, licenţele de export pentru proiecte de gaz natural lichefiat destinat Europei se vor acorda mult mai uşor, ceea ce este relevant în actuala situaţie geostrategică', a declarat Obama.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că Europa are în curs proiecte de diversificare a surselor de energie, dar a calificat drept 'veşti bune' faptul că SUA pun la dispoziţia pieţei energetice gazul lor de şist.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor