"Alo! Poliţia Română?" - Cunoscut analist, după incidentul cu poliţistul din Galaţi care a amendat un pompier în drum spre un incendiu

Analistul Mihai Răzvan Moraru a reacţionat dur după o ştire care a făcut valuri în spaţiul public: un poliţist din Galaţi, supărat că nu a fost lăsat să depăşească, a amendat un pompier care era în drum spre o intervenţie.
"Citeam ştirea aceasta: poliţişti şi pompieri au fost chemaţi să intervină în Jud. Galaţi, în Loc Căuieşti, unde o casă luase foc. Pompierii voluntari au fost solicitaţi să intervină prin dispeceratul ISU Galaţi. Pentru că nu există o unitate de pompieri în zonă, de şase ani aceşti pompieri voluntari acţionează în această zonă, sunt solicitaţi de ISU şi au aceleaşi drepturi ca cei de la ISU. Poliţia rurală a vrut să depăşească maşina de pompieri. Însă drumul nu permitea o astfel de manevră. Normal, pompierii nu îşi permiteau să piardă timp, pentru că ei stingeau incendiul, nu poliţistul de la rurală. Supărat pentru că nu e lăsat să treacă, poliţistul a oprit maşina de pompieri, i-a reţinut şoferului permisul pentru 4 luni şi l-a amendat cu 3.000 de lei, ţinându-l pe marginea drumului timp de peste 15 minute, pentru a completa documentele şi amenda", a relatat Mihai Răzvan Moraru.
Analistul a remarcat că, acum, IPJ Galaţi spune că poliţistul a acţionat corect, că acea maşină de pompieri avea montate două lumini albastre fără autorizaţie.
Mesaj pentru Poliţie
"Alo! Poliţia Română? Deci vouă vi se pare normal să laşi o casă să ardă, să existe victime în urma unui incendiu (acum nu au fost), pentru că Garcea este lovit în orgoliu şi are chef de amenzi?
Vi se pare normal ca în loc să rezolvaţi amiabil problema unei autorizaţii pentru un bec după, prin ISU, să opriţi maşina de pompieri pe marginea drumului, în timp ce undeva este o nevoie urgentă de aceşti pompieri? Dar pare timp de şase ani cumva a ok să se intervină aşa? Cum să fii de acord cu aşa ceva?"
Comunicatul oficial al IPJ
"La data de 3 februarie, în jurul orei 15:30, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, care se deplasa la un eveniment în satul Căueşti, a depistat în trafic, pe DJ 251J, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Drăguşeni, care circula dinspre localitatea Fundeanu către Căueşti. Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea acesteia, şi ar fi avut montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă, fără a avea dreptul legal de a le folosi, conform Criteriilor de performanţă din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă", a transmis IPJ Galaţi.
Cercetare disciplinară după scandal
"Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a analizat circumstanţele situaţiei în care un pompier voluntar, aflat în deplasare către o intervenţie, a fost sancţionat contravenţional. Pentru clarificarea tuturor aspectelor, au fost dispuse verificări interne. În urma primelor verificări efectuate, prin raportare la principiile, etica şi deontologia profesiei de poliţist, conducerea instituţiei a dispus declanşarea cercetării disciplinare prealabile faţă de poliţistul în cauză. Conducerea IPJ regretă contextul creat şi reafirmă preocuparea constantă pentru respectarea cadrului legal, responsabilitate profesională şi cooperare instituţională, în interesul cetăţenilor", a revenit IPJ Galaţi pe această temă.