Alina Gorghiu: Cazul Şova - o farsă jucată românilor de PND-Tăriceanu, un spectacol foarte ieftin
alte articole
PSD şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au blocat cu rea credinţă, de peste două luni de zile, ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova jucând astfel "o farsă cetăţenilor din România care privesc la un spectacol foarte ieftin", a acuzat vineri şefa PNL, Alina Gorghiu, informează agenţia Mediafax.
"De două luni opoziţia face demersuri nu pentru că este vorba de domnul Şova sau alt nume, ci pentru că este vorba de încălcări sistematice, constante ale Constituţiei României şi încercăm să repunem în normalitate această situaţie incredibilă de la Senat. Din punctul meu de vedere, problema în care Senatul României se află are o deblocare pe care poate preşedintele Senatului, Tăriceanu, să o adopte de urgenţă: să redacteze hotărârea prin care constată că numărul de voturi a fost necesar şi suficient pentru a se aproba solicitarea DNA de a se merge cu cererea de arestare în faţa instanţei de judecată", a declarat Alina Gorghiu.
Co-preşedintele PNL şi-a exprimat speranţa că va fi găsită o soluţie pentru deblocarea situaţiei generate de cazul Şova cel mai târziu în ziua de marţi.
"O să îi rog pe toţi să nu cadă în capcana pe care încearcă domnul Tăriceanu să o transmită în spaţiul public, că parlamentarii arestează alţi parlamentari, că sunt abuzuri peste abuzuri. Îi cer ca, dacă sunt abuzuri, să le sesizeze organelor competente. Nu cred că noi suntem cei care ar trebui să modifice legislaţia permanent dacă există un abuz într-un dosar sau altul. Aceste lucruri le analizează instanţa de judecată, nu parlamentarul. Aş vrea să cred că găsim o soluţie săptămâna următoare, luni, marţi cel târziu, la acest blocaj voit, cu rea credinţă, în opinia mea, al PSD-ului şi al şefului Senatului", a mai precizat Alina Gorghiu.
"Sper că această speţă a domnului Şova să nu fi creat un precedent extrem de periculos. Mi-aş dori că cred că cetăţenii PSD nu au regim special faţă de ceilalţi cetăţeni ai României", a adăugat şefa PNL.
CCR a publicat motivarea deciziei prin care a stabilit că hotărârea luată de Senat în cazul solicitării DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova este neconstituţională, astfel că este aşteptată fie o reluare a votului, fie emiterea unei noi hotărâri care să fie în acord cu prevederile constituţionale, mai precis una prin care se încuviinţează ridicarea imunităţii acestuia.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.