Alaiba: Laundromatul Rusesc, cea mai mare operaţiune de spălare de bani din istorie. 22 miliarde $ au trecut prin Moldindconbank
alte articole
Laundromatul Rusesc a fost cea mai mare operaţiune de spălare de bani din istorie, afirmă deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Dumitru Alaiba, potrivit căruia, au fost identificate 80 miliarde Dolari SUA, dintre care 22 miliarde Dolari SUA au trecut prin Republica Moldova.
Totodată, parlamentarul de la Chişinău a specificat că bănci din Estonia sau Danemarca care au participat în schemă şi au înregistrat profituri generoase, au renunţat la profituri în favoarea statului.
„În Moldova toată schema de spălare de bani a avut loc printr-o singură bancă. Moldindconbank. Am decis să întreb dacă Procuratura Generală cel puţin a identificat câte comisioane a încasat această bancă şi ce profit legal a făcut datorită Laundromatului. Din 22 miliarde dolari SUA, comisioanele s-ar putea ridica la ordinul sutelor de milioane.
De asemenea, am decis să întreb dacă s-a întreprins ceva referitor la aceste sume identificate. Nu de alta, dar dacă tot nu sunt bani, dacă e pandemie, criză economică şi secetă, câteva sute de milioane nu ar strica deloc în buget. Şi poate s-au întrebat procurorii dacă nu cumva cineva din managementul băncii pe atunci ştia bine ce se întâmplă”, se arată într-un mesaj al deputatului PAS, postat pe pagina sa de socializare.
Totodată, Alaiba a punctat că în timp ce referitor la devalizarea sistemului bancar moldovenesc/furtul miliardului se mai fac unele declaraţii, deşi fără rezultate, atunci pe tema Laundromatului nici nu se discută.
Mai mult decât atât, în perioada actuală mai multe instituţii ale statului, inclusiv Parlamentul, sunt clienţi fideli ai Moldindconbank, bancă implicată în Laundromat. E aceeaşi bancă care oferă deputaţilor carduri Gold şi dobânzi generoase la contul curent, lucru despre care deputatul PAS a scris pe blogul personal deja cu un an în urmă.