Agricover Credit IFN a încheiat un acord de împrumut cu IFC de 12,5 milioane euro
Finanţatorul specializat în agricultură Agricover Credit IFN a încheiat un acord de împrumut cu IFC, parte a Băncii Mondiale, de 12,5 milioane euro, finanţare adresată fermierilor mici şi mijlocii sub formă de credite pentru investiţii în utilaje şi echipamente, a anunţat miercuri compania.
„Vom putea astfel să sprijinim în continuare fermierii în eficientizarea activităţii lor, prin modernizarea şi extinderea fermelor, inclusiv prin îmbunătăţiri referitoare la protecţia mediului”, a declarat directorul general Agricover Credit IFN, Liviu Dobre.
Linia de finanţare este disponibilă fermierilor români, producători agricoli persoane juridice sau fizice autorizate, prin credite în euro, pe o durată până la 36 luni, cu un avans de 20% şi două rate anuale de rambursare.
Finanţarea se adresează fermierilor mici şi mijlocii sub formă de credite pentru investiţii în utilaje şi echipamente, extinderi şi modernizări de ferme, precum şi sub formă de capital de lucru.
Împrumuturile sunt direcţionate către zootehnie, pomicultură, viticultură şi legumicultură, pentru achiziţii de utilaje şi accesorii. În acelaşi timp, finanţările sunt disponibile şi pentru extinderea fermelor prin achiziţii de teren arabil şi mărirea suprafeţei arendate.
Prin linia de finanţare de la IFC şi prin atragerea altor surse de finanţare, valoarea creditelor ce vor fi acordate de către Agricover Credit în 2012 este estimată la 400 milioane de lei, cu 33% mai mare decât cea raportată în 2011.
Agricover Credit IFN este parte a grupului Agricover.