Agathon: FPTS încurajează introducerea impozitului forfetar, dar după consultarea mediului privat
Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) încurajează introducerea impozitului forfetar, dar numai după consultarea prealabilă a mediului privat, susţine Dan Matei Agathon preşedintele Federaţiei.
Astfel, el susţine că pentru introducerea impozitului forfetar este necesară consultarea prealabilă a mediului privat în aşa fel încât să se asigure o aplicare a legii în mod egal pentru toţi, cu amendamentul ca autorităţile să vină şi cu măsuri de încurajare a operatorilor economici, nu doar de impozitare a acestora.
”Impozitul forfetar ar pune pe picior de egalitate toate unităţile din turism, obligându-le pe cele care lucrează la negru să intre în sistemul de fiscalizare. Nu este normal ca numai unii din investitorii din turism să plătească taxe, dar să concureze cu cei care nu dau niciun leu la buget. Dar, dacă se aplică impozitul forfetar, după ce firmele şi-au achitat contribuţia, Fiscul să nu mai vină în controale abuzive toată ziua, ci să-i lase pe oamenii de afaceri să-şi facă treaba în loc să stea după unii şi după alţii cu peşcheşuri”, arată Agathon.
În opinia preşedintelui FPTS, dacă statul introduce o nouă taxă, aceasta ar trebui corelată şi cu o măsură de încurajare a mediului de afaceri ”prin simplificarea impozitării şi concentrarea sutelor de taxe în doar câteva clare şi precise, uşor de plătit şi care să nu dea naştere la abuzuri”.
Agathon spune că, în caz contrar, sistemul în care ”autorităţile mai născocesc încă o taxă” îi descurajează agenţii economici să plătească datoriile către buget.
”Scopul filosofiei fiscale nu este de a fi punitiv sau restrictiv, ci de a convinge cât mai multă lume să lucreze corect. Acest lucru poate fi realizat dacă riscurile eludării fiscalităţii sunt mai mari decât efortul de achitare a taxelor, lucru pe care statul îl poate îndeplini prin simplificarea sistemului de taxe şi impozite”, mai arată Dan Matei Agathon.