Afacerile BCR Leasing au crescut de peste patru ori în 2011, la circa 77 milioane euro

Epoch Times România
25.03.2012

BCR Leasing IFN a afişat pentru anul trecut o valoare a bunurilor finanţate de circa 77 milioane euro, de 4,3 ori mai mult faţă de 2010, pe fondul creşterii finanţărilor de echipamente şi vehicule comerciale, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei, Bogdan Speteanu.

În 2010, BCR Leasing a finanţat bunuri de circa 18 milioane euro.

"Rezultatul înregistrat s-a datorat în special creşterii finanţărilor de vehicule comerciale şi echipamente. Mai putem vorbi despre un an foarte bun al exporturilor româneşti, ceea ce înseamnă că cererea din sectorul transportatorilor a fost în creştere", a menţionat Bogdan Speteanu.

Directorul general al BCR Leasing a amintit că anul trecut a fost un an agricol foarte bun, motiv pentru care cererea de echipamente pentru acest sector a crescut. "În continuare mizăm pe sectorul agricol, dar şi pe sectorul medical şi energetic", a mai spus Speteanu.

În ceea ce priveşte structura portofoliului companiei, şeful BCR Leasing a precizat că în ceea ce priveşte finanţările noi segmentul auto a avut în 2011 o pondere de 60% din finanţări (autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi grele), restul de 40% revenind echipamentelor şi utilajelor.

Pentru 2012, Bogdan Speteanu estimează o creştere a valorii bunurilor finanţate cu 30%, la circa 100 milioane euro, de la nivelul de 77 milioane euro în 2011, mizând atât pe segmentele de echipamente şi utilaje, cât şi pe cel auto.

BCR Leasing este controlată de Banca Comercială Română cu 92,14% din capitalul social, Financiara SA cu 7,39%, restul de 0,47% din capitalul social fiind deţint de persoane fizice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor