Afacerile Allianz-Ţiriac Asigurări au crescut uşor în primele nouă luni, la 672,6 milioane de lei
alte articole
Allianz-Ţiriac Asigurări a înregistrat în primele nouă luni venituri totale din activitatea de asigurări generale şi de viaţă de 672,6 milioane de lei, cu 1 milion de lei mai mult comparativ cu subscrierile realizate în aceeaşi perioadă din anul anterior, a anunţat marţi compania.
Profitul operaţional, calculat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate (IFRS), s-a situat la 9,9 milioane de lei, înregistrând o creştere de 4 milioane de lei faţă de rezultatul operaţional (5,9 milioane lei) obţinut în perioada ianuarie-septembrie 2011.
"Rezultatele înregistrate în trimestrul al treilea reflectă abordarea conservatoare, prudentă pe care Allianz-Ţiriac continuă să mizeze. Reuşim astfel să ne menţinem într-o poziţie competitivă, în măsură să confere stabilitate afacerilor pe care le derulăm. Ne bucurăm să constatăm că, pentru un număr tot mai mare dintre clienţii şi partenerii noştri, siguranţa şi calitatea serviciilor devine un factor determinant în alegerea furnizorului de produse de protecţie şi planificare financiară", a declarat Remi Vrignaud, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări.
Veniturile de retail ale companiei au înregistrat o creştere de circa 14%, dinamica fiind susţinută atât de atragerea de noi clienţi persoane fizice, cât şi de creşterea numărului de persoane care deţin două sau mai multe poliţe de asigurare emise de Allianz-Ţiriac. De cealaltă parte, pe segmentul persoanelor juridice, stabilitatea afacerilor este evidenţiată mai ales de nivelul ridicat de fidelitate al clienţilor.
"Rata de reînnoire a contractelor de asigurare depăşeşte 80% în cazul poliţelor de asigurări generale, în timp ce în ceea ce priveşte produsele de asigurări de viaţă de grup, rata de retenţie a clienţilor se situează în jurul unui procent de 60%. În perioada ianuarie-septembrie anul curent, circa 60% din veniturile totale din asigurări ale Allianz-Ţiriac au fost generate de asigurările contractate de persoane juridice, restul de 40% din primele brute reprezentând subscrieri de contracte încheiate de persoane fizice", se arată în comunicat.
Pe segmentul de asigurări generale, primele brute subscrise de Allianz-Ţiriac în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012 s-au situat la 596,6 milioane de lei, foarte aproape de valoarea înregistrată în acelaşi interval din 2011 (599 milioane de lei). Valoarea totală a indemnizaţiilor plătite în primele nouă luni ale anului curent pentru poliţele de asigurări generale în vigoare este de 411 milioane de lei.
Potrivit Allianz-Ţiriac Asigurări, clasa de asigurări pentru avarii şi furt auto (Casco) rămâne cea mai importantă din perspectiva contribuţiei la realizarea veniturilor din asigurări generale, cu o pondere de 49%.
În primele nouă luni din 2012, primele brute subscrise pe segmentul asigurărilor pentru avarii şi furt auto s-au situat la 294 milioane de lei. În continuare, portofoliul de asigurări Casco non-leasing a avut o evoluţie pozitivă, înregistrând subscrieri în creştere cu aproape 5%, comparativ cu perioada corespunzătoare primelor nouă luni din 2011.
"Această creştere a fost susţinută de vânzările superioare pe segmentul persoanelor fizice, care s-au majorat cu 15%", se mai spune în comunicat.
Veniturile din prime de asigurări RCA au crescut cu mai mult de 12% în primele nouă luni din 2012, până la valoarea de 123 milioane de lei. Această evoluţie a fost susţinută, în principal, de avansul consemnat de vânzările de poliţe RCA contractate de persoane fizice, care au generat venituri mai mari cu 40%, în intervalul analizat (ianuarie-septembrie, 2012 / 2011). Pe segmentul clienţilor persoane juridice, subscrierile RCA s-au majorat uşor, cu circa 2%.
Pe segmentul asigurărilor de viaţă, Allianz-Ţiriac a realizat vânzări de 75,9 milioane de lei în primele trei trimestre din 2012, cu 5,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul anterior (72,2 milioane lei). Primele subscrise în contul produselor tradiţionale de asigurări de viaţă au crescut cu 6%, până la valoarea de 37,8 milioane de lei, faţă de 35,7 milioane de lei, în perioada ianuarie-septembrie 2011. În primele nouă luni din anul curent, produsele cu componentă investiţională au generat venituri de 38,1 milioane de lei, în creştere cu 4,4% faţă de acelaşi interval din anul anterior.