Aegon achiziţionează portofoliile de asigurări de viaţă şi pensii ale Eureko din România

(KOEN SUYK / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
29.01.2013

Aegon va prelua portofoliile de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko din România, iar tranzacţia va fi cel mai probabil finalizată în a doua jumătate a acestui an, fiind subiect al aprobării autorităţii regulatoare din domeniu.

Portofoliile de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko vor fi integrate în operaţiunile grupului Aegon din România.

În urma tranzacţiei, Aegon SAFPAP va deveni al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de pensii private, cu aproximativ 650.000 de membri ai fondului, în timp ce, prin prisma noului portofoliu, compania de asigurări de viaţa Aegon TUnZ, va deveni unul dintre primii zece jucători din România.

“Dată fiind creşterea cererii pentru produsele de asigurări de viaţă şi pensii private din România şi Europa Centrala şi de Est, intenţionăm să extindem expertiza recunoscută a Aegon, pentru a răspunde nevoilor în creştere ale pieţei. Completarea portofoliilor noastre actuale cu cele de asigurări de viaţă şi pensii ale Eureko va întări semnificativ pozitia de piaţă a Aegon şi capacitatea noastră de a oferi soluţii financiare de lungă durată", a declarat Gábor Kepecs, CEO Aegon in Centrul si Estul Europei şi membru al consiliului de administraţie al grupului.

Compania Eureko este integral deţinută de grupul Achmea.

Aegon activează in România din anul 2007 şi are operaţiuni şi în alte ţări din regiune, precum Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia. În plus, Aegon şi-a anunţat recent intrarea pe piaţa din Ucraina, prin achiziţia companiei de pe locul cinci din această piaţă.

Aegon este o companie internaţională specializată în asigurări de viaţă, pensii private şi asset management, activă în peste 20 de pieţe din America de Nord şi Sud, Europa şi Asia. Companiile membre ale grupului au aproximativ 25.000 de angajaţi şi un portofoliu de peste 47 de milioane de clienţi din toată lumea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor