Adrian Năstase: Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Franţa, un semnal transmis de socialişti

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. (adriannastase.ro)
Epoch Times România
24.04.2012

Rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, care arată victoria lui Francois Hollande, poate reprezenta semnalul revirimentului continental al stângii, după o perioadă mai dificilă, către un discurs şi un set de politici economice şi sociale mult mai asertive şi mult mai curajoase, consideră preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Potrivit acestuia, victoria lui Hollande arată că stânga europeană nu este lipsită nici de viziune şi nici de curaj.

"Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Franţa nu este o surpriză pentru observatorii atenţi ai dinamicii europene. Nu numai că Francois Hollande a fost cotat drept favorit pe aproape întreaga durată a campaniei prezidenţiale, după victoria în alegerile primare ale Partidului Socialist în 2011, dar este evident că semnalul transmis de victoria socialiştilor în alegerile din Franţa reprezintă şi o schimbare importantă la nivelul opiniei publice europene. Hollande a obţinut 28% din voturile exprimate duminică de către alegătorii francezi, devenind astfel primul candidat din istoria alegerilor prezidenţiale ale celei de A Cincea Republici care surclasează în primul tur de scrutin preşedintele în exerciţiu", a detaliat fostul premier într-o postare pe blogul personal.

Din perspectiva României, Adrian Năstase apreciază că schimbarea titularului de la Palatul Elysee poate fi semnalul unei reapropieri între cele două ţări legate de o lungă relaţie de prietenie şi colaborare, "relaţie tulburată în ultimii ani în primul rând din cauza manierei categorice şi nediplomatice cu care şefii ambelor state au ştiut să interacţioneze". "Mă aştept ca după o eventuală victorie a lui Hollande violenţa limbajului public din Hexagon la adresa cetăţenilor români să fie temperată, iar victoria stângii în aceste alegeri să devină un exemplu din care PSD va învăţa, fără îndoială", a adăugat acesta.

Fostul premier a mai spus că Hollande a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale şi rămâne în continuare favorit pentru turul secund de scrutin în primul rând datorită criticii sale inteligente aduse programelor de austeritate promovate de către marea majoritate a conducătorilor europeni drept panaceu în faţa efectelor crizei economice şi financiare globale.

Mai mult, a adăugat acesta, în condiţiile în care sistemele publice precum educaţia şi sănătatea au fost primele ţinte ale reducerilor de cheltuieli, programul lui Hollande care cere nu numai suplimentarea cheltuielilor publice, ci şi crearea de noi locuri de muncă în aceste două domenii reprezintă unul dintre imperativele publice moderne.

Candidatul socialist François Hollande a obţinut 28,63% dintre voturile exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Franţa, devansându-l pe actual şef al statului, Nicolas Sarkozy, pentru care au votat 27,18% dintre electorii prezenţi la urne, conform rezultatelor definitive ale scrutinului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor