Adrian Năstase i-a scris lui Emil Boc

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. (adriannastase.ro)
Epoch Times România
04.04.2012

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, i-a trimis miercuri o scrisoare preşedintelui PDL, Emil Boc, în care a dorit "să-l prevină" pe acesta asupra "destinului politic viitor".

În acelaşi timp, Adrian Năstase a dorit să-i atragă atenţia lui Emil Boc asupra faptului că premierul Mihai-Răzvan Ungureanu nu ar putea participa la alegerile prezidenţiale din partea PDL decât dacă i-ar lua locul ca preşedinte al partidului.

"Domnule preşedinte Emil Boc, doresc să vă previn în legătură cu anumite aspecte importante privind destinul dumneavoastră politic viitor. Iată, recent, într-o motivare privind desfăşurarea campaniei electorale prezidenţiale din 2004, judecătorii Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan (fosta consilieră a procurorului şef DNA, Daniel Morar) au constatat existenţa unei cutume despre care, probabil, nu sunteţi informat. Citez din motivarea respectivă: "Curtea reţine în primul rând că nu doar în România, ci şi în alte ţări cu tradiţie democratică există cutuma desemnării ca şi candidat al unei formaţiuni politice la cea mai înaltă funcţie electivă din stat a preşedintelui acesteia" (pag. 112). Această constatare a celor doi judecători viza apărarea mea, conform căreia "Trofeul Calităţii" în construcţii, considerat de către cei doi judecători un vector de finanţare pentru candidatura mea la prezidenţiale, fusese demarat în iarna 2003-2004, în timp ce candidatura mea la prezidenţiale a fost decisă în august 2004. Cei doi judecători au considerat, însă, în baza "cutumei" amintite, că prin simplul fapt că eram preşedinte al PSD însemna, ab initio, că eram şi candidat la prezidenţiale", afirmă Năstase în scrisoarea către Boc publicată pe blogul personal.

În aceste condiţii, liderul CN al PSD a subliniat că "îşi face o datorie de conştiinţă" în a-l avertiza pe preşedintele PDL de existenţa acestei "cutume", în baza căreia este, "fie că vrea sau nu", candidatul PDL la alegerile prezidenţiale din 2014.

"Şi vă sugerez să nu vă faceţi alt program, cum ar fi participarea la alegerile locale pentru Primăria din Cluj-Napoca, în iunie, acest an. În acelaşi timp, vă rog să observaţi că domnul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu nu ar putea participa la alegerile prezidenţiale din partea PDL decât dacă v-ar lua locul ca preşedinte al partidului, ceea ce nu ar fi elegant din partea domnului Traian Băsescu", conchide Adrian Năstase în scrisoarea sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor