Adrian Belîi despre cazurile de Covid în R.Moldova: În prezent suntem în urcare, vârful abia urmează
alte articole
Medicii din Republica Moldova din secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă nu ştiu exact cum se va face faţă valului real de infectare cu coronavirus, dar au precizat că spitalele la care activează mai au încă rezerve de medicamente şi materiale de protecţie.
Mai mult decât atât, potrivit şefului Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Adrian Belîi: „Noi suntem în urcare, vârful urmează, dar aceste prognoze sunt mai mult de domeniul de competenţă al epidemiologilor. Din ceea ce simţim noi, valul este în urcare”.
În acest context, Belîi a mai precizat că rezervele reale nu le cunoaşte de fapt nimeni, însă „noi suntem gata” întrucât cei mai mulţi lucrători medicali au trecut deja peste faza de adaptare/alarmă, astfel că acum toată lumea este axată şi a intrat în toate rolurile, şi mecanismul funcţionează foarte bine.
„În cele 87 de zile complete de când noi acordăm asistenţă pacienţilor critici, prin secţia noastră au trecut deja 439 de pacienţi în stare foarte gravă dintre care 24% au decedat”, a mărturisit şefului Departamentului ATI a Spitalului de Urgenţă în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
La rândul său, şeful Clinicii Universitare Reanimare, Victor Cojocaru a menţionat că deşi situaţia e gravă şi tensionată, la Spitalul Clinic Republican (SCR), acolo unde activează, mai sunt încă locuri, adăugând că „în ultima lună de zile de când cazurile au crescut, nu am avut situaţii să nu avem locuri în Terapie Intensivă. Este un flux, se internează pacienţii, dar în acelaşi timp alţii se externează. Cu părere de rău, unii decedează, şi deci locuri sunt”.
„Noi am intrat într-o situaţie excepţională, de calamitate. Într-o situaţie excepţională este necesar de a manevra corect cu forţele, adică cadrele medicale, mijloacele, utilajul, spaţiile şi volumul concret de lucru. De aceea, la noi în Clinică noi am implicat rezidenţii de la specialitatea Anestezie şi Terapie Intensivă, 39 de persoane care lucrează cot la cot cu doctorii, am fortificat stilul de lucru care este acum unul pe timp de situaţie extremă”, a explicat Cojocaru.
Deşi acum medicii s-au obişnuit deja cu acest regim de muncă, profesorul a punctat totuşi că la început s-au confruntat cu trei mari probleme:
- panica în rândul medicilor;
- frica de a intra în terapie intensivă, de a face o procedură acelor pacienţi deoarece reprezintă un potenţial de infectare colosal, nu doar prin strănuturi, dar şi prin toate eliminările biologice;
- noţiunea de a îmbrăca ţinuta medicului.
Panica a fost stopată, potrivit medicului SCR, prin trimiterea în secţia Covid a celor cu mai multă experienţă de lucru. „Deşi vârsta îmi permite să stau acasă, am rămas în secţie şi încetişor am început să lucrăm într-o situaţie de confort moral”, a menţionat acesta, adăugând că frica a dispărut după ce pe parcursul activităţilor medicilor a fost minimizat la maximum riscul de infectare şi respectiv cei care aveau frică au devenit mai puţini.
„Acum situaţia în privinţa moralului s-a mai calmat dar rămâne oboseala cronică”, a concluzionat Victor Cojocaru.