Academia Română, păgubită de 452 ha de teren. Teren închiriat de Grivco
alte articole
Academia Română a avut sute de hectare de teren înainte de instalarea regimului comunist, fiind deposedată de ele după venirea la putere a comuniştilor. După 2001, Academia a încercat să îşi recupereze patrimoniul, printre care şi cele 452 de hectare de teren din judeţul Constanţa. O parte din terenurile din judeţul Constanţa a fost închiriată către Grivco, pentru un proiect care nu s-a mai realizat, conform Realitatea.
Deşi terenurile Academiei sunt precizate într-un număr al Monitorului Oficial al României din 1948, instituţia nu a reuşit să intre în posesia lor.
În schimb Academiei i-a fost oferit un titlu de proprietate pentru cele 452 de hectare la Topalu, zonă care este considerată cea mai proastă din judeţul Constanţa din punctul de vedere al valorii terenurilor.
Din cele 452 de ha la care avea dreptul Academia Română, sute de hectare s-au pierdut în urma unor tranzacţii suspecte încheiate în justiţie de reprezentantul Academiei cu autorităţile locale din Constanţa, în special cu Primăria condusă de Radu Mazăre.
Tranzacţiile presupuneau ca Academia să renunţe la o suprafaţă totală de 300 de hectare ce-i aparţineau conform titlului de proprietate de la Topalu, urmând ca dreptul de proprietate asupra terenurilor din zonele bune ale Constanţei să-i fie “reconstituit cu celeritate”.
Din anul 2009 şi până în prezent, Academia a primit de la Primăria din Constanţa numai aproximativ 2.000 de metri pătraţi de teren şi de la Ministerul Apărării Naţionale circa 14.000 de metri pătraţi, deci în total 16.000 de metri pătraţi (1,6 hectare).
O suprafaţă de 117 hectare a fost închiriată unei firme deţinute pe jumătate de Grivco, grupul de companii al familiei Voiculescu, care dorea să dezvolte un parc eolian cu finanţare din bani europeni, care însă nu s-a realizat.
Totuşi, în declaraţia de interese din anul 2001, Dan Voiculescu nu a făcut nicio referire la contractul cu Academia Română, cu toate că documentul conţine menţiuni referitoare la alte afaceri încheiate între Grivco şi Fundaţia Patrimoniu a Academiei Române.
În prezent, dintr-o suprafaţă totală de 452 de hectare la care ar fi avut dreptul, Academia Română are numai cele câteva mii de metri pătraţi de pământ din Constanţa şi alte câteva mii de metri pătraţi la Ovidiu, iar titlul de proprietate ce i-a fost dat la Topalu face obiectul unei acţiuni de anulare în instanţă.