A.N.R.P actualizează dosarele de despăgubiri pentru Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord
alte articole
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) informează că a emis decizii de actualizare în toate dosarele persoanelor care şi-au abandonat forţat bunurile în Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord.
"După mulţi ani în care despăgubirile datorate persoanelor care şi-au abandonat forţat bunurile în Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord au fost amânate sau acordate în condiţii netransparente, A.N.R.P. a emis decizii de actualizare în toate dosarele.", informează instituţia.
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, A.N.R.P. a emis decizii de actualizare în 5.583 de dosare care au peste 18.000 de beneficiari. Prin aceste decizii, sumele stabilite prin hotărâri emise de prefecturi în anii 2005 – 2014 au fost actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum la nivelul anului 2014.
Suma totală de 919.526.683,15 lei, stabilită prin deciziile de actualizare, se plăteşte în cinci tranşe, iar prima tranşă se acordă în acest an. Până în prezent, s-au emis deja 3.890 de titluri de plată, mai precizează A.N.R.P., asigurându-i pe toţi beneficiarii Legii nr. 164/2014 că până la sfârşitul anului vor fi emise titlurile de plată aferente primei tranşe.
"Având în vedere faptul că sumele necesare plăţilor au fost prevăzute în bugetul de stat cu titlu de despăgubiri, avem convingerea că după o lungă şi nemeritată aşteptare toţi beneficiarii vor intra în posesia despăgubirilor cuvenite până la sfârşitul anului 2015.", concluzionează instituţia.
Reamintim că la finele lui noiembrie 2014, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor de despăgubiri formulate de cetăţenilor români care au abandonat imobile în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.
Proietul de lege prevede că unica măsură compensatorie o constituie despăgubirile băneşti iar plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cronologică a emiterii hotărârilor comisiilor judeţene, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2015.
Autorizată să emită titluri de plată este A.N.R.P., Ministerul Finanţelor Publice având obligaţia să achite sumele stabilite în cel mult 180 de zile de la emitere.
De asemenea, A.N.R.P. are dreptul de a majora/actualiza sumele aferente despăgubirilor cu inflaţia aferentă perioadei dintre momentul emiterii hotărârilor comisiilor judeţene şi data intrării în vigoare a legii.