A fost arestat suspectul pentru atacurile de la Toulouse
alte articole
A fost arestat Mohammed Merah, suspectul pentru atacurile de la Toulouse, relatează BBC News.
Nu este clar dacă acesta s-a predat sau a fost capturat.
Suspectul, în vârstă de 24 de ani, a spus poliţiei că se va preda în cursul după-amiezii de miercuri, a declarat ministrul de interne Claude Gueant.
Zeci de ofiţeri de poliţie francezi au înconjurat miercuri dimineaţă o locuinţă din apropiere de Toulouse, încercând să convingă suspectul pentru atacurile armate din ultimele săptămâni să se predea.
La scurt timp după ce forţele de ordine au lansat raidul, la ora locală 3.30 (4.30 ora României), s-au auzit focuri de armă din clădire. Trei ofiţeri au fost răniţi uşor.
Mai multe ambulanţe şi maşini de pompieri se află la faţa locului.
Suspectul a discutat mult cu negociatorii, în special despre "implicarea sa în Al-Qaeda", a spus Gueant. Bărbatul a spus poliţiei că a acţionat pentru a "răzbuna copiii palestinieni" şi a menţionat şi misiunile militare desfăşurate de Franţa în străinătate.
Poliţia a încercat să o convingă pe mama suspectului să discute cu el, dar aceasta a refuzat, spunând că are contacte limitate cu fiul său, a declarat ministrul francez de interne.
Merah este un cetăţean francez de origine algeriană, care a petrecut o perioadă considerabilă de timp în Afganistan şi Pakistan.
Oficiali au declarat că bărbatul face parte dintr-o grupare jihadistă, Forsane Alizza (Cavalerii gloriei). Guvernul francez a interzis gruparea în ianuarie, pentru că încerca să recruteze persoane să lupte în Afganistan.
Suspectul ar fi împuşcat mortal luni un profesor şi trei copii la o şcoală evreiască din oraşul francez Toulouse. El a deschis focul la şcoala Ozar Hatorah, din nord-estul oraşului, rănind grav şi un adolescent de 17 ani.
Una dintre victime era profesor, în vârstă de circa 30 de ani. Şi cei doi copii ai săi, cu vârsta de trei, respectiv şase ani, au fost ucişi. A patra victimă avea între opt şi 10 ani şi era copilul unui alt profesor.
Atacul de luni a avut loc în jurul orei locale 8.00, când copiii, însoţiţi de părinţi, ajungeau la şcoala din cartierul Jolimont.
Martori oculari au declarat că atacatorul a sosit pe o motocicletă neagră şi a început să tragă la intrarea în gradiniţă şi şcoala primară.
"A tras în oricine era în apropiere, copii şi adulţi. Copiii au fugit până în şcoală", a spus procurorul local Michel Valet.
Agresorul ar fi folosit iniţial o armă de 9 milimetri, care s-a blocat. După aceea a început să tragă cu o armă de calibrul .45. După aceea a fugit cu o motocicletă.
Suspectul ar fi ucis şi trei militari, de origine nord-africană, în două incidente separate din aceeaşi regiune, săptămâna trecută.
Un paraşutist îmbrăcat în civil a fost ucis într-un cartier rezidenţial din Toulouse, în timp ce alţi doi soldaţi au fost omorâţi, iar al treilea a fost rănit joi în timp ce se aflau la un bancomat în oraşul Montauban, la 30 de kilometri de Toulouse.