A exprima sau nu dreptul de veto la Bruxelles: Războiul declaraţiilor

Totul a început joi după-masă, după întâlnirea dintre preşedinte şi premier, când Victor Ponta a anunţat într-o declaraţie publică, în direct la TV, că Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European care va începe joi, la Bruxelles. Cu acest prilej, Victor Ponta şi-a declarat şi dorinţa ca România să-şi exprime dreptul de veto.
(photos.com)
Liviu Şerbănescu
19.11.2012

Totul a început joi după-masă, după întâlnirea dintre preşedinte şi premier, când Victor Ponta a anunţat într-o declaraţie publică, în direct la TV, că Traian Băsescu va reprezenta România la Consiliul European care va începe joi, la Bruxelles. Cu acest prilej, Victor Ponta şi-a declarat şi dorinţa ca România să-şi exprime dreptul de veto.

"L-am informat pe Traian Băsescu asupra rezultatelor negocierilor de până acum referitoare la exerciţiul financiar multianual 2014-2020. Am reliefat cele două obiective ale României: politica agricolă comună - atingerea unui nivel de convergenţă privind plăţile directe şi politica de coeziune - alocarea unei sume corespunzătoare din proiectele de coeziune, o sumă care să corespundă criteriilor folosite până acum. Din punctul de vedere al Guvernului României, propunerea recent prezentată de preşedintele Van Rompuy este o propunere inacceptabilă şi am prezent preşedintelui această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv dreptul de veto al României", declara atunci premierul.

Bugetul multianual pentru perioada 2014-2020 va fi unul dintre punctele principale de pe agenda reuniunii Consiliului European, care va avea loc în perioada 22-23 noiembrie.

Legat de bugetul multianual, există dispute între state precum Germania şi Marea Britanie, care ar dori o reducere a alocării fondurilor europene pentru noile state membre, şi ţări ca România care nu sunt de acord.

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a vorbit despre o reducere de 74,5 miliarde de euro, faţă de cele 1.033 de miliarde propuse de Comisia Europeană. Documentul referitor la propunerea de reducere a bugetului nu a fost deocamdată făcut public. Statele care contribuie cu cele mai mari sume la bugetul UE - Germania, Marea Britanie, Suedia şi Olanda - au cerut efectuarea unor reduceri care să fie de cel puţin 100 de miliarde.

Atac Victor Ponta

"Din punctul de vedere al Guvernului României, propunerea recent prezentată de preşedintele Van Rompuy, care implică scăderi de fonduri atât pentru politica agricolă comună, cât şi pentru politica de coeziune şi introducerea unor criterii noi, defavorabile României, de stabilire a alocaţiilor, este o propunere inacceptabilă şi am prezent preşedintelui această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv dreptul de veto al României", a afirmat Ponta vineri.

"Aici nu mai putem vorbi de conflict între preşedinte şi prim-ministru, aici vorbim de ceea ce România a negociat până acum. Aceste interese fundamentale ale României au fost sprijinite atât de Comisia Europeană prin propunerea pe care a făcut-o, cât şi de Parlamentul European, de cei doi preşedinţi, şi atunci reprezentantul României - pentru că dl Băsescu nu se reprezintă pe el însuşi şi eu dacă merg nu mă reprezint pe mine - ci reprezentantul României are obligaţia, fie să obţină ceea ce Comisia Europeană şi PE au considerat că este corect pentru România, fie să-şi utilizeze ca orice altă ţară a Uniunii Europene şi nu membră de rangul doi sau trei, membră egală cu toate celelalte ţări, să-şi utilizeze dreptul să se opună", a explicat Ponta.

De asemenea, întrebat totuşi ce se va întâmpla dacă preşedintele nu va folosi dreptul de veto în cazul în care situaţia nu va fi favorabilă României, Ponta a replicat: "Eu vă rog încă o dată să mă ajutaţi să nu mai răspund la întrebări cu dacă şi cu parcă".

După ce a criticat afirmaţiile unor politicieni, şeful statului le-a cerut tuturor oamenilor politici "să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile, care vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, şi care afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori".

Contraatac Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că dreptul de veto se foloseşte în Consiliul European doar dacă unei ţări i se încalcă Tratatul de aderare sau i se impun condiţii diferite faţă de ale altor state şi că procesul de negociere e mai fin decât mecanismul unui ceasornic.

”De la anunţul de ieri (n.r. - joi) făcut public, toate statele contributoare, şefii lor de stat s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizaţi ironia. Nu poţi să mergi în halul acesta la Bruxelles. Şi eu sunt pregătit să utilizez dreptul de veto dacă se încalcă Tratatul”, a declarat Traian Băsescu, întrebat dacă are aceeaşi poziţie ca cea a premierului Victor Ponta, care a anunţat că România va face uz de dreptul de veto, dacă se fac reduceri mari la politica de coeziune şi la politica agricolă comună în bugetul 2014-2020.

”De opt ani n-am văzut niciun stat făcând un veto în Consiliul European, atunci când nu s-a încălcat Tratatul. N-am văzut. În rest, misiunea liderilor europeni este să stea acolo până găsesc soluţii”, a mai spus preşedintele, reamintind că pentru negocierea bugetului 2007-2013 au fost necesare 3 zile şi 2 nopţi, iar România a obţinut ”un buget pe care nu reuşeşte să-l cheltuiască”.

”Nu te poţi duce la donatori să spui 'doamna Merkel, dacă nu-mi dai atât, eu îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin'. E ridicol. Veto-ul se utilizează - şi eu sunt un adept al utilizării lui – în situaţia în care se încalcă Tratatul”, a precizat Traian Băsescu, adăugând că mcanismul unui ceasornic nu e ”uficient de fin pentru a fi comparat cu fineţea negocierilor care se duc în Consiliul European când este vorba de bani”. ”Dar nimeni nu ţipă, nimeni nu dă cu pumnii în masă şi nimeni nu ţipă 'noi punem veto de la intrarea pe uşă' ”, a mai spus şeful statului

Anca Boagiu - contra exprimării dreptului de veto

Nu de aceeaşi părere sunt şi oamenii politici de la PDL, care nu cred că este cazul ca România să se folosească de acest drept pentru a bloca bugetul UE. Liderul PDL şi vicepreşedintele Partidului Popular European, Anca Boagiu, s-a pronunţat împotriva acestei măsuri. Boagiu a mai precizat că Ponta a compromis negocierile pe care preşedintele Traian Băsescu le va avea la Bruxelles pe tema bugetului UE, iar folosirea dreptului de veto ar însemna blocarea bugetului UE.

"Atunci când ai un om politic experimentat care ştie să negocieze, îl laşi să-şi ducă negocierea, nu apari tu cu altă opinie înainte să înceapă negocierea. Ai compromis-o", a afirmat Boagiu, la Digi 24.

Liderul PDL a explicat motivele pentru care nu ar fi recomandată folosirea dreptului de veto.

"Nu poţi să exerciţi dreptul de veto. În momentul în care Europa e în criză, ar însemna blocarea bugetului UE, oricine poate să şi-l exercite, dar trebuie să ne gândim la faptul că în momentul în care ai blocat discuţiile, îţi închizi toate marjele de negociere şi nu ai buget pe următorul exerciţiu financiar, pe 2014-2020", a declarat Anca Boagiu.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat pentru hotnews.ro că negocierile asupra Cadrului Financiar 2014-2020 vor fi extrem de complicate, cu poziţii care par absolut de neconciliat.

Deutsche Welle: Dacă toată lumea s-ar duce la CE cu mandate imperative, UE s-ar destrăma

Propunerea premierului Victor Ponta ca România să-şi exprime dreptul de veto asupra bugetului multianual la reuniunea Consiliului European, dacă i se va tăia din fondurile alocate, este considerată neinspirată de jurnaliştii de la Deutsche Welle. Dacă toţi s-ar duce la astfel de reuniuni cu mandate nenegociabile, UE s-ar destrăma, este concluzia celor de la DW.

”Dar dacă toată lumea ar face la fel şi ar trimite la reuniunile Consiliului European reprezentanţi cu mandate imperative, Uniunea s-ar destrăma într-o clipă. Bucureştiul nu poate impune reprezentantului său (preşedintele sau oricare altul) un mandat nenegociabil din două motive: pe de o parte România care nu a absorbit nici o zecime din banii disponibili are o poziţie foarte slabă, iar pe de altă parte acest tip de abordare este în principiu nerecomandabil”, scriu jurnaliştii de la DW.

Dorinţa românilor de a obţine fonduri mai multe este cumva de înţeles, dar ei nu ar trebui să forţeze nota, mai ales că au unele puncte slabe, legate de absorbţia fondurilor europene.

”Este firesc şi legitim să încerce să obţină cel puţin la fel de mult ca şi până acum, dar gradul redus al absorbţiei fondurilor de coeziune ridică întrebări serioase privind posibilităţile sale reale. Dacă România a atras abia o zecime din sumele puse la dispoziţie şi chiar şi această infimă parte este grevată de bănuieli sau dovezi clare de corupţie, reprezentanţii României, oricare ar fi aceia nu vor avea argumente puternice de partea lor. Este ceva care nu mai ţine de abilitatea diplomatică sau de talent persuasiv”, se arată în articol.

Ungureanu: La CE, lucrurile merg înainte prin negociere şi compromis. Dl. Ponta nu ştie lucrul ăsta

Purtătorul de cuvânt al Alianţei România Dreaptă, Traian Ungureanu, a criticat atitudinea premierului Victor Ponta care a propus ca România să facă uz de dreptul său de veto, dacă nu va putea obţine suma stabilită iniţial din bugetul UE pentru anii 2014-2020.

"Premierul Victor Ponta a invocat dreptul de veto al României în legătură cu construcţia bugetului european. (...) Bun venit în Europa, Victor Ponta! Domnia să nu cunoaşte cum merg lucrurile, cum trebuie susţinut interesul naţional al României la nivel european. Victor Ponta nu cunoaşte situaţia în care ne aflăm: suntem, cu excepţia lui Victor Ponta, în Europa. Suntem împreună, dezbatem un buget comun. Acolo lucrurile merg înainte prin negociere şi compromis. Domnul Ponta nu ştie lucrul ăsta. Victor Ponta, care e un fel de Gică-contra european, nu are cum să înţeleagă lucrurile astea, nu are competenţa să înţeleagă în ce s-a băgat", a declarat Traian Ungureanu.

Ponta: În situaţia "ruşinoasă" a dreptului de veto se mai află Franţa, Marea Britanie, Danemarca

Nu doar România se află în situaţia de a invoca dreptul său de veto, ci şi ţări precum Franţa, Marea Britanie sau Danemarca, a declarat premierul Victor Ponta. Prim-ministrul l-a criticat pe Băsescu pentru declaraţiile sale despre când se poate folosi dreptul la veto, argumentând că preşedintele se bazează pe "ignoranţa jurnaliştilor şi a românilor".

"Când a zis povestea aceea că ce ruşine că România are observatori OSCE, după aceea s-a făcut de râs că observatori OSCE au fost şi în America şi în Franţa şi peste tot. Când spune că e o mare greşeală să vorbeşti despre dreptul de veto, eu îi reîmprospătez memoria. Înainte de Consiliul European din primăvară, România condusă de domnul Traian Băsescu a invocat dreptul de veto, singura din cele 27 de ţări, când a fost vorba de începerea negocierilor cu Serbia", a susţinut Ponta.

Băsescu: Declaraţiile iresponsabile ale unor politicieni vulnerabilizează poziţia ţării noastre la CE

Preşedintele Traian Băsescu a lansat duminică un apel către partidele politice cărora le cere să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern. Mesajul a fost transmis printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale şi se referă la "declaraţiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanţi ai unor instituţii publice, şi politicieni români le-au exprimat în ultimele zile". Băsescu a considerat iresponsabile unele declaraţii şi a atras atenţia că acestea sunt antieuropene şi nu reprezintă poziţia României.

Preşedintele Băsescu "regretă în mod profund iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni români, care pun interesul lor electoral şi personal ignore presus de interesul naţional", se arată în comunicat.

După ce a criticat afirmaţiile unor politicieni, şeful statului le-a cerut tuturor oamenilor politici "să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile, care vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, şi care afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori".

Ponta: Dacă Băsescu votează propunerea lui Rompuy, fiecare român primeşte cu 400 de euro mai puţin

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că propunerea preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy presupune o alocare cu 8 miliarde de euro mai puţin pentru România, punctând că fiecare român va primi cu 400 de euro mai puţin.

"România trebuie să spună categoric nu. Propunerea lui Van Rompuy presupune alocarea pe fonduri de coeziune pentru România cu o scădere de 5 miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene, şi pe politică agricolă 3 miliarde de euro, împreună 8 miliarde (...) Asta înseamnă cu 400 de euro mai puţin pentru fiecare dintre cetăţenii cei 20 de milioane - ca să îi numărăm pe toţi - copii, femei, bătrâni, străinătate, 400 de euro mai puţin pentru fiecare dintre dvs din fonduri dvs, ca să înţelegeţi pentru ce votează Traian Băsescu, dacă votează da, ne ia 400 de euro la fiecare, dacă spune mergem pe propunerea făcută de Comisia Europene şi PE, nu ce a cerut România, că noi am cerut mult mai mult decât atât", a spus Ponta la Bistriţa.

Stolojan: Dreptul de veto în UE e varianta atomică, pentru situaţii extreme

Folosirea dreptului de veto al unei ţări membre UE este "varianta atomică, nucleară", de folosit "într-o situaţie extremă", a precizat şi liderul PDL Theodor Stolojan.

"Eu cred că aici preşedintele ţării a dat o explicaţie foarte clară. Imaginaţi-vă că Marea Britanie vine, spune veto, altă ţară spune şi ea veto şi plecăm cu toţii, ne luăm jucăriile şi plecăm acasă. Deci nu acesta este modul de lucru la nivelul instituţiilor UE", a declarat Stolojan.

Ponta: Cerem preşedintelui să reprezinte România la CE conform cu interesul nostru naţional

Premierul Victor Ponta a răspuns duminică la acuzele aduse de şeful statului care a criticat atitudinea unor politicieni care au făcut declaraţii iresponsabile legate de exercitarea dreptului de veto al României la Consilul European. Printr-un comunicat de presă, premierul îi cere preşedintelui Băsescu să se oprească din campania electorală şi să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul naţional al ţării.

Ponta a menţionat că nu doreşte să intre într-o dispută electorală cu preşedintele României, "fiind evident interesul acestuia din urmă de a se implica în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind în acest sens orice pretext pentru a provoca noi conflicte".

Premierul i-a atras atenţia preşedintelui asupra responsabilităţlor pe care le are în calitate de reprezentant al Românei la CE şi l-a sfătuit să folosească toate instrumentele pe care le are la dispoziţie, pentru a apăra interesele cetăţenilor români.

"Preşedintele României trebuie să înţeleagă, totodată, că, dacă este vorba de iresponsabilitate, nimic nu este mai lipsit de responsabilitate din partea unui om politic decât să afirme repetat că ţara pe care o conduce ”nu este un stat de drept”, doar pentru a ascunde că cetăţenii nu îl mai doresc şi nu îl mai recunosc drept reprezentat legitim al lor. Îi cerem în mod imperativ preşedintelui României să se oprească din campania electorală şi să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul nostru naţional", a adăugat Ponta.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui: Premierul ar trebui să dea dovadă de calm şi responsabilitate

Victor Ponta "ar trebui să dea dovadă de calm şi responsabilitate", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu, Bogdan Oprea, în replică la afirmaţiile premierului care l-a acuzat pe şeful statului că se află în campanie electorală şi dezinformează.

"Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar trebui să dea dovadă de calm şi responsabilitate; o comunicare responsabilă la nivel instituţional este absolut necesară în interesul tuturor românilor", se arată într-un comunicat semnat de Bogdan Oprea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor