Vlad Voiculescu: Mi-ze-ra-bil! Distinsul domn Grindeanu, distinsul domn Iordache... aceşti domni...

"Niciunul dintre noi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân... altfel ne facem direct responsabili pentru ce se va întâmpla în continuare cu această ţară, cu noi şi cu ai noştri", a atras atenţia fostul ministru Vlad Voiculescu.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii (Florin Chirilă / Epoch Times România)

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a reacţionat la "mizeria aceasta pregătită mârşav" de PSD şi ALDE în domeniul justiţiei, respectiv cele două ordonanţe de urgenţă promovate de Guvernul Grindeanu care vizează modificarea Codurilor penale şi graţierea unor pedepse.

"Mi-ze-ra-bil! Distinsul domn Grindeanu, distinsul domn Iordache... aceşti domni sunt premier, respectiv ministru al unei ţări. Sunt, deci, în serviciul public al cetăţenilor acestei ţări. Nu sunt nici proprietari de ţară, nu au luat-o nici pe persoană fizică, nici în arendă de la colegul de partid, domnul Dragnea.

Acest distins domn premier i-a spus preşedintelui şi apoi ne-a spus şi nouă că ordonanţa de urgenţă privind graţierea şi amnistia nu era astăzi [miercuri - n.r.] pe ordinea de zi. S-a publicat proiectul OUG privind graţierea şi ce vedem?! Exact că trebuia să se întâmple astăzi dacă nu intervenea preşedintele!", a scris miercuri, pe contul său de Facebook, Vlad Voiculescu.

Fostul ministru s-a declarat, de asemenea, consternat şi de reacţia lui Iordache cu privire la protestul care a avut loc după ce a izbucnit scandalul.

"Şi ca să fie treaba-treabă, ministrul Iordache acuză protestatarii că nu sunt informaţi corect apropo de nişte acte despre care până în dimineaţă aceleiaşi zile nici măcar nu voia să admită că există, cu atât mai puţin să le facă publice...!", a subliniat Vlad Voiculescu.

În context, fostul ministru a dat asigurări că va monitoriza ce se întâmplă mai ales în sănătate.

"Niciunul dintre noi nu trebuie să stăm cu mâinile în sân... altfel ne facem direct responsabili pentru ce se va întâmpla în continuare cu această ţară, cu noi şi cu ai noştri", a adăugat tehnocratul.

Mulţumiri

În toată "mizeria aceasta pregătită mârşav" de PSD şi ALDE, Vlad Voiculescu a simţit că datorează mulţumiri câtorva oameni:

- Preşedintelui Klaus Iohannis - care mi-a arătat că nu am stat degeaba la coadă la vot în 2014 când deja începuseră să ne spună că trebuie să fim "mândri că suntem români" ... şi conduşi de hoţi! - DANKE!

- Ziaristului care a insistat de o săptămână că guvernul pregăteşte amnistia (mascată în dezincriminare) şi graţierea: Dan Tăpălagă / Hotnews. Şi lui Liviu Avram / Adevărul care a scris aici de luni. Chapeau!

- Acelor jurnalişti şi membri ai societăţii civile care au preluat subiectul şi l-au tratat cum se cuvine;

- Procurorului General Augustin Lazăr;

- Procurorului Şef al DNA Laura Codruţa Kovesi;

- Şi lista ar putea continua cu toţi cei dintre dumneavoastră care au urmărit, analizat şi reacţionat într-un fel sau altul la această mizerie!

Deci mai sunt oameni... Nu este totul pierdut!

Şi mai este o mulţumire pe care o preiau cuvânt cu cuvânt (copy paste) de la Cătălin Teniţă:

"Dragă sursă a hotnews care ai povestit despre ordonanţe, eşti un om nobil. Nu stiu dacă eşti cineva de la PSD sau cineva din administraţie, dar prin faptul că ai tras semnalul de alarmă (cu riscurile de rigoare) şi ai oprit astfel - cel puţin pentru moment - o mizerie îngrozitoare, ai dovedit că eşti un om cu o conştiinţă civică extraordinară.

Eşti un erou, mult mai erou decât mulţi deţinători de medalii oficiale. Meriţi mulţumiri din partea tuturor celor care, fără tine, astăzi şi în zilele următoare, s-ar fi simţit absolut înjosiţi, îndobitociţi de o putere absolut arbitrară. Mulţumesc."