Vaticanul declină răspunderea pentru preoţii pedofili în faţa comisiei ONU

Un steag imprimat cu sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Un steag imprimat cu sigla Organizaţiei Naţiunilor Unite. (YASSER AL-ZAYYAT / AFP / Getty Images)

O misiune de la Vatican s-a prezentat luni la Naţiunile Unite, pentru a doua audiere de anul acesta, în încercarea de a-şi limita responsabilitatea pentru scandalurile preoţilor pedofili dezvăluite pe plan internaţional. Invocând faptul că tratatul nu a fost semnat în numele bisericii ci în numele Cetăţii Vaticanului, care are mai puţin de 1.000 de locuitori şi o suprafaţă mai mică de o jumatate de kilometru pătrat, fiind cel mai mic stat din lume, arhiepiscopul Silvano Tomasi, ambasadorul Vaticanului la Geneva, nu a ezitat să susţină că răspunderea sa privind aplicarea tratatului ONU împotriva torturii nu depăşeşte zidurile Cetăţii, evitând astfel responsabilitatea pentru ce se întâmplă în sânul bisericii.

Vaticanul este acuzat de ONU că încălcat legea internaţională privind tratamentul inuman şi tortura.

„Sfântul Scaun intenţionează să-şi concentreze atenţia exclusiv asupra Cetăţii Vaticanului”, a declarat arhiepiscopul în faţa comisiei ONU care supraveghează aplicarea Convenţiei ONU Împotriva Torturii. „Autorităţile statului sunt obligate să protejeze, iar când este necesar să urmărească în justiţie persoanele aflate sub jurisdicţia lor”, a adăugat Silvano Tomasi.

Vaticanul a refuzat să coopereze timp de zece ani cu autorităţile care denunţau miile de preoţi pedofili descoperiţi pe plan internaţional.

Comisia ONU a acuzat Vaticanul că acţiunile sale, cât şi aşa numitul „cod al tăcerii”, au permis preoţilor să molesteze zeci de mii de copii de-a lungul timpului.

Dacă o comisie ONU constată că abuzurile la care au fost supuşi copiii sunt echivalente cu tortura şi tratamentele inumane, această decizie ar putea deschide calea unui aflux de procese intentate de victimele abuzurilor care datează de decenii, întrucât nu exisă legi privitoare la prescrieri pentru cazurile de tortură, a declarat avocatul pentru drepturile omului, Katherine Gallagher.

Anul trecut, într-un caz separat, Curtea Penală Internaţională de la Haga a refuzat să-l investigheze pe Papa Benedict al XVI şi pe ceilalţi cardinali acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

Comisia ONU, formată din experţi independenţi, va publica ultimele observaţii şi recomandări pe data de 23 mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe