Tradiţii româneşti: Măcinicii

Ghiocei în Pădurea Băneasa
Ghiocei în Pădurea Băneasa (Epoch Times România)

În calendarul popular românesc, sărbătoarea de la 9 Martie are mai multe denumiri, printre care: Măcinicii, Mucenicii, Moşii de Mărţişor, Moşii de Primăvară, Sfinţişorii, Cap de Primăvară şi Sâmbra Plugului. În această zi, în unele sate se sărbătoreşte şi Dragobetele sau Drăgostiţele.

În cinstea Mucenicilor, se face foc, pentru ca ei, fiind friguroşi şi îngheţaţi, să se încălzească. Femeile se uită prin sită, ca să-şi vadă copiii morţi, care vin şi ei pentru a se încălzi la vatra părintească. Focuri se fac şi pentru a se alunga gerul. În această zi, căldura iese din pământ de la o adâncime de nouă stânjeni.

Se zice că, în dimineaţa de 9 Martie, se aleg patruzeci de sfinţi de o parte şi patruzeci de alta. Unii bat cu ciomegile în pământ ca să intre gerul, iar ceilalţi ca să scoată căldura. Mucenicii se ţin şi împotriva şerpilor, care ies din pământ.

Se mai spune că patruzeci de sfinţi au fost patruzeci de flăcăi, şi la un chef, la o veselie, s-au făcut toţi patruzeci fraţi, adică prieteni, şi de aceea se beau patruzeci de pahare de vin şi se dau de pomană patruzeci de colaci. Se zice că, la fiecare pahar, tinerii se felicită unii pe alţii, şi de aceea acestei sărbători i se mai zice şi Drăgostiţele.

Mucenicii fac să răsară ierburile şi grânele. În această zi, vin berzele. O legendă spune că, în această zi, o femeie bogată ţesea pânză. Venind sfinţii şi văzând-o ţesând, i-a dat fiecare câte un cot de pânză, spre a nu mai fi lacomă şi a ţese sărbătoarea. În al doilea an, în aceeaşi zi, venind sfinţii pe la ea, au găsit-o şi atunci ţesând. Ea credea că va căpăta iar câte un cot de pânză, dar sfinţii, foarte supăraţi, i-au dat fiecare câte un pumn şi au omorât-o!

În această zi, se însoţesc păsările sălbatice şi se iubesc flăcăii cu fetele, şi de aceea i se mai spune şi Dragobetele sau Drăgostiţele. Încep să cânte broaştele. Zboară puii de corb din cuib.

În Nordul Moldovei, în această zi, sau a doua, a treia zi, se scoate plugul şi se merge cu el la arat. După ce au tras în mijlocul ogrăzii, stăpâna casei iese cu o cofă în care se află apă şi un struţ de busuioc, cu un topor, cu tămâie aprinsă, o bucată de pâine şi puţină sare, se apropie de plugul cu boi şi de plugari, îi afumă cu tămâie şi îi stropeşte cu aghiasmă, zicând:

Cât de curată

E tămâia

Şi aghiasma,

Aşa de curaţi

Şi voi să umblaţi,

Nicicând să nu daţi,

Peste vreun moroi

Sau vreun strigoi,

Să vă facă rău!

După ce a înconjurat, a tămâiat şi a stropit de trei ori boii, plugul şi carul, precum şi pe plugari, apa rămasă este vărsată pe picioarele boilor, pâinea şi o parte din sare este dată plugarilor şi boilor ca să mănânce, iar tămâia şi toporul sunt puse jos, dinaintea boilor, pentru ca aceştia, înainte de plecare, să treacă peste ele. Tot în Nordul Moldovei, unii plugari, după ce beau patruzeci de linguriţe de vin, pleacă la plug.

La 9 Martie, este şi Sărbătoarea Stupilor. Se scot stupii afară, se retează, se bea rachiu cu miere. Prisăcarii curăţă stupii de fagurii uscaţi. Stupii se ung cu rachiu de drojdie şi zeamă de măcinici, ca să se înmulţească albinele şi mierea. Se împarte miere de stup pe la vecini, şi pâine. Se fac bradoşi, cum li se mai spune măcinicilor, în formă de albină, se ung cu miere şi se împart copiilor. Se face o turtă, iar pe ea se fac cu ţeava atâtea semne, ca faguri de miere, câţi stupi sunt în prisacă. Se unge apoi cu miere şi se dă de pomană, ca să roiască stupii.

În această zi se împart măcinicii, făcuţi din aluat, în formă de opt şi puşi la fiert, punându-se în zeamă miere sau zahăr, mieji de nucă pisaţi, scorţişoară, coajă rasă de lămâie. În unele ţinuturi, se fac colaci în formă de om cu cap, care se ung cu miere şi se presară cu mieji de nucă pisaţi. Aceşi colaci se numesc brânduşi, brânduşei, bradoşi, sfinţi, sfinţişori.

Afară de aceşti bradoşi se mai face un bradoş mai mare în formă de om, cu gură, urechi, nas, dar orb şi-l numesc uitata. Acesta se face întru pomenirea morţilor, care în decursul anului au fost uitaţi, nepomeniţi. Se dă de pomană, în cinstea sfinţişorilor, spre a dărui omului ploi la timp şi belşug de roade. În ziua de Măcinici se ard toate gunoaiele, ca să vină primăvara mai curând. Se ţin ca să fie primăvara călduroasă şi prielnică mieilor.

E ultima zi a Babelor, şi Moşii încep a bate cu botele sau cu ciocanele în pământ, ca acesta să se dezgheţe, să intre gerul şi să iasă căldura, să crească iarbă verde. Copiii ies la Soare şi bat cu ciomegele în pământ, zicând:

Intră frig şi ieşi căldură,

Să se facă vremea bună

Pe la noi pe bătătură!

Prin alte sate, copiii dau de trei ori cu toporul în pământ şi spun:

Tună ger şi ieşi căldură,

Să se facă poamă bună!

Se ţine ca să plouă vara la câmp. Se fac colaci în care se pun seminţe de cânepă. Aceştia se frâng în coarnele plugului şi apoi se aruncă în sus, zicându-se ca atât să se facă bucatele la vară. Se zice că atât vin cât bea cineva la Mucenici, atât sânge va adăuga peste an; de aceea, se crede că e bine ca fiecare să bea în această zi patruzeci, prin unele locuri chiar patruzeci şi patru, de pahare de vin.

Se mânjesc pomii cu colivă. Zeama de măcinici se toarnă la rădăcina pomilor, spre a fi feriţi de omizi. Femeile şi fetele torc patruzeci de fire ori împletesc de patruzeci de ori, ca să aibă ajutor de la mucenici pentru casă, plugărit, vite în cursul anului. În această zi, nu se lucrează. Cine nu ţine această sărbătoare zace patruzeci de zile.

În ziua de Măcinici, femeile înconjoară casele cu cenuşă, ca să nu poată intra şarpele în casă. La Sfinţi, e bine să tragi iarbă-mare cu dinţii din pământ. Oamenii prind patruzeci de peşti pentru cei patruzeci de sfinţi, pentru a avea noroc la peşte peste an.

Se spune că, în această zi, au sărit în apă cei patruzeci de sfinţi; treizeci şi nouă au scăpat, iar unul s-a înecat şi s-a făcut duh necurat. De aceea e bine ca în această zi fiecare om să mănânce patruzeci de peştişori, pentru a nu se îneca şi a nu se face şi el duh necurat. În ziua de Măcinici nu se mănâncă mămăligă. Se întorc cu plugul patruzeci de brazde.

La Moşii de Primăvară, se încep fermecăturile, vrăjile şi fapturile, mai ales pentru luarea manei din câmp, din casă şi familie. Se spune că de la Măcinici ziua dovedeşte noaptea. Începând de la Moşii de Primăvară, ziua se măreşte cu atâta, cu cât sare cocoşul peste prag.

Toate denumirile româneşti ale bucatelor care se împart în această zi vin din limba tracă. Astfel, măcinic sau mucenic vine din MU-CUNAG-OS ”Care (se) instruieşte; Cel ce (se) iniţiază; Cel ce îndrumă” (cf. rus. kniga ”carte”; germ. Konig ”rege”; rom. conac).

La rândul său, bradoş vine din BRAIADOS ”Sfânt; Divin” (cf. rom. preot; brad), pe când brânduş sau brânduşel provine din BIR-IN-DIS-IUM ”Patruzeci de Minuni; Patruzeci de Sforţări; Patruzeci de Forţe; Patruzeci de Trepte; Patruzeci de Suişuri” (cf. germ. vier ”patru”; rom. zece; a uimi; uium). Nu se ştie, deocamdată, la ce se referea această ultimă sintagmă, dar putea fi înţeleasă şi ca BIRINDIS-I-UM ”Patruzeci de om”, ceea ce explică şi de ce, la sărbătoarea Măcinicilor, românii obişnuiesc să mănânce patruzeci de peştişori şi să bea patruzeci de pahare de vin.

Măcinicii din aluat fierţi în zeamă dulce, cu forma de 8, nu au nicio legătură cu acest număr, fiindcă, în vechime, românii îl notau alfel. Cele două cercuri legate îi reprezintă pe Cei Doi Gemeni Divini, la care se închinau strămoşii noştri, căci în limba tracă TERC însemna şi ”Cerc” şi ”Ţarc”, dar şi ”Integru; Total; Superior; Perfect; Absolut; Divin”.

Că prin măcinicii în formă de 8 dacii îi simbolizau pe Cei Doi Gemeni o demonstrează şi o legendă legată de această sărbătoare, culeasă şi publicată de Theodor Speranţia, al cărei tâlc însă a fost răstălmăcit după trecerea a peste două milenii:

”Mucenicii se ţin pentru că e rău de şerpi. Bătrânii spun că o femeie a ţesut la pânză în Drăgostiţele şi, pe când ţesea, a ieşit câte un şarpe de la fiecare sul şi-au întrebat-o că ce vrea: moarte, ori doi copii gemeni? Ea a răspuns că mai bine doi copii gemeni (cei doi copii gemeni erau chiar şerpii). Atunci cei doi şerpi s-au apucat să-i sugă ţâţele şi i le-au supt, până când a murit biata femeie”.

Aşadar, sărbătoarea populară românească de la 9 Martie a fost în vechime legată total de cultul zalmoxian, de unde s-au şi păstrat mai multe obiceiuri.

alte articole din secțiunea Cultură