Macoveiul Ursului

Urşi în rezervaţia de la Zărneşti.
Urşi în rezervaţia de la Zărneşti. (Epoch Times România)

În calendarul arhaic românesc, ursul se bucură de câteva sărbători care îi sunt dedicate, el fiind şi respectat pentru forţa fizică, dar şi temut pentru pagubă la vite, la stupi ş.a. În ziua de 31 iulie cade Macoveiul Ursului, sărbătoare la fel de enigmatică precum sunt multe altele la români.

Este de la sine înţeles că încă din cele mai îndepărtate vremuri, ursul şi-a avut locul lui în datinile religioase, inclusiv la geto-daci. Astfel, scriitorii antici pomenesc faptul că, îndată după naştere, copilul divin Zalmoxis a fost înfăşat într-o blană de urs, ceea ce presupune un cult anterior, în care ursul era un simbol sfânt al vitejiei, întruchipând şi o străveche divinitate a războiului. Şi, cum mitologia germanică era în multe privinţe asemănătoare cu cea a geto-dacilor, putem bănui, în adâncul trecutului, atitudinea strămoşilor noştri faţă de urs.

Iată ce scrie Mircea Eliade în studiul ”De la Zalmoxis la Genghis-Han”: ”Or, esenţialul iniţierii militare consta în transformarea rituală a tânărului războinic în fiară. Nu era vorba numai de bravură, de forţă fizică sau de putere de a îndura, ci de o experienţă magico-religioasă care modifica radical felul de a fi al tânărului războinic. Acesta trebuia să-şi transmute umanitatea printr-un acces de furie agresivă şi terifiantă, care îl asimila carnasierelor turbate”. La vechii germani, războinicul-fiară era numit Berserkir, literal ”Războinic în Blană (Serkr) de Urs”.Războinicii daci purtau şi ei titluri asemănătoare: BER-ZOBIS ori BER-ZOVIA, după cum ne demonstrează un toponim dacic atestat. Din BER ”Urs” vor fi rămas în româneşte derivate ca berc şi bârlog, iar din ZOBIS, cu varianta ZOVIA, şubă. Se înţelege astfel că oştenii geto-daci ieşeau la luptă mascaţi în urşi, înspăimântându-şi şi mai mult duşmanii. E cu totul o altă imagine decât cele de pe Columna lui Traian, convenţionale, desigur false, unde toţi dacii sunt îmbrăcaţi la fel, în costume naţionale, nu de războinici, spre a nu-i speria cumva, chiar şi după înfrângere, pe cetăţenii Romei.

Din cele mai vechi timpuri, cetele de tineri oşteni din Dacia colindau pe la casele gospodarilor, de sărbători, ca şi astăzi, în forme probabil mai depărtate. Porecla lor de BER-ZOVIA a rămas în denumirea obiceiului din sărbătorile de iarnă, Brezaia sau Brezoaia, unde straniul personaj zoomorf se îmbracă şi în blană de urs. Din aceeaşi sintagmă dacică a rămas şi cuvântul braşoave, fără nicio legătură cu Braşovul. Întorşi din lupte, ostaşii mai aveau uneori obiceiul de a-şi umfla isprăvile, cam ca unii vânători şi pescari de astăzi, şi, de atunci, toate istorisirile considerate exagerate intră în categoria ”braşoave”.

Cum spuneam, simbol al forţei şi al curajului, ursul se bucură de o mare cinste în universul arhaic românesc, fiindu-i dedicate patru mari sărbători: Stretenia sau Ziua Ursului – la 2 februarie, apoi în Sâmbăta lui Lazăr, a treia fiind Macoveiul – la 31 iulie, 1 şi 2 august, iar a patra – de Sfântul Andrei. Cea mai importantă dintre ele este Stretenia, despre care folcloristul Simion Florea Marian scrie: ”În Ziua Ursului însă, deşteptându-se din somnul său de peste iarnă, iese din vizuina sa între 9 şi 10 ore înainte de amiază şi prinde a juca împrejur, ca într-o arie, prin neaua dinaintea vizuinii sale şi a se desfăta. Şi dacă în această zi (...) e senin şi Soare şi ursul îşi vede umbra sa, atunci se bagă iarăşi în peştera sa şi mai doarme încă şase săptămâni, prevestind prin aceasta cum că atâtea săptămâni are să mai ţie iarna (...); iar dacă afară e înnorat şi din cauza aceasta nu-şi vede umbra, atunci nu se vâră mai mult în vizuină şi rămâne afară, prevestind prin aceasta că iarna va înceta”. Aşadar, el are şi rol oracular.

În descântece, ursul are har tămăduitor, alungând bolile:

Fugi, năjit

Pricăjit,

Că te-ajunge un urs mare!

Cum te-ajunge,

Cum te stropeşte,

Cu ghearele te zgârie,

Cu gura te mănâncă,

Cu părul lui te spărie...

Asemănarea ursului cu omul, cum ar fi mersul biped, urechile mici, lipsa cozii, nu i-a scăpat atenţiei poporului: ”Ursu-i ca şi-un om; el îşi face căsuţă ca omu şi-şi aduce de toate; numai cât atât că n-are foc. El e din om, din morari, a greşit nu ştiu ce, şi Dumnezeu l-a trimis în pădure să fie urs”; ”Ursu e om, că demult şi oamenii erau ca urşii, aveau păr pe ei, şi pe urmă Dumnezeu i-a făcut cum sunt astăzi şi le-a lăsat semn pe subsiori, că au fost odată şi ei aşa.” Oamenii noştri sunt din urşi făcuţi. Zice că o femeie a şi trăit cu un urs.”

Forţa fizică a ursului ia forme suprafireşti; astfel, în basmul ”Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, ursul îl învinge pe drac la trântă. Despre jocul cu ursul cercetătorii cred că vădeşte o rămăşiţă dintr-un vechi cult care mai dăinuie încă şi astăzi. Jocul aduce românilor noroc şi mai ales sănătate, căci, cum am văzut mai la deal, ursul are şi haruri vindecătoare. Iată ce scrie folcloristul Ovidiu Bârlea despre acest obicei: ”În acest scop, pacientul se culca la pământ, iar ursarul aşeza ursul peste el, procedeu în care magia prin contact este vizibilă. Împrejurarea că a fost atestat numai în Moldova, deci în ţinutul cel mai puţin expus romanizării, ar indica o provenienţă traco-dacă, cu evidente rădăcini pre-istorice.”

Că în vechile tradiţii ursul era simbol al unei (unor) divinităţi geto-dace se observă şi în unele colinde româneşti cu ursul, unde el moare şi învie. În poveştile noastre populare, ursul cunoaşte taina apei vieţii şi morţii şi îl învie pe eroul ucis de vrăjmaşi, îl apără de zmeu şi vrăjitoare şi îl ajută să găsească diferite obiecte.

Revenind la sărbătoarea de la 31 iulie, Macoveiul Ursului, se pare că strania denumire îi vine din trac. MOCA BUR, atestat ca nume masculin, care poate fi tradus prin ”Lupta cu Ursul; Împotriva Urşilor” (cf. rom. moacă ”bâtă”; a măhăi ”a lovi”; engl. bear ”urs”). E posibil ca, în această zi, războinicii geto-daci să se fi întrecut la jocuri, îmbrăcaţi în blănuri de urşi, sau chiar să se fi luptat cu urşii în faţa comunităţii. Tălmăcirea de ”Împotriva Urşilor” ar putea explica de ce sărbătoarea se ţine contra urşilor şi lupilor, ca să nu mănânce vitele gospodarilor.

Praznicul se lungeşte pe încă două zile. Astfel, ziua de 1 august este denumită şi Ziua Macoveilor sau Macoveii, Macovei – Cap de Post, Macoveiul Ursului, Împuiatul Urşilor, Ziua Ursului, Paştele Viţeilor şi Macoveii Stupilor. La 2 august e iarăşi Ziua Ursului, despre care românii spun că provine de la faptul că în acest timp coboară vite de pe munţi şi deci urşii, nemaiavând hrană, vin în sate şi mănâncă porumbul. E răstimpul de împerechere a urşilor – Macoveiul sau Împuiatul Urşilor. În această zi, ursul a mâncat miere din postava Domnului, care l-a tras de coadă şi i-a rupt-o, de a rămas ciont.

Cui prăznuieşte şi cinsteşte această zi nu-i mănâncă ursul stupii şi vitele. Se spune că o familie nu a ţinut Macoveiul Ursului şi până toamna i-a şi mâncat ursul o vacă, la munte. Se zice că până în această zi roiesc albinele. De aici înainte se retează stupii, se taie faguri, luându-se mierea şi lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă. Toată lumea e de acord că această zi e hotărâtă şi stupilor, când se curăţă pentru iarnă. E ultima zi când se recoltează mierea din stupi. Sătenii se ospătează cu vinuri îndulcite cu miere şi cu turtiţă caldă. Lumânările făcute din ceară de albine la Macoveiul Ursului sunt mai bune de ars. Macoveiul Ursului se mai ţine şi pentru boale. Se scot faguri de miere şi trebuie să guste toţi din ea, că să fie feriţi de lupi şi de urşi.

Desigur, nu întâmplător sărbătoarea se numeşte şi Macoveiul Ursului şi Macoveiul Stupilor, ştiut fiind că Moş Martin este mare amator de miere. Chiar şi supranumele popular Martin este legat de prisacă şi vine tot din dacă, unde este atestat numele propriu M-ARTINUS, care se traduce şi prin ”La Urdiniş”. De altminteri, la ruşi şi la alte popoare slave, denumirea ursului este chiar Medved, adică ”Mâncător de Miere”.

Peste tot, sărbătoarea se ţine cu sfinţenie, să nu facă ursul pagubă. Prin unele locuri, în această zi se aruncă o bucată de carne afară, zicându-se: ”Na, ursule!” Nu se leagă cânepa în baltă, că vine ursul şi o scoate. S-a pomenit din bătrâni păstrându-se această zi, din pricina vântului, care culcă fânul, surpă şi mută clăile. E rău de piatră. Se ţine de către femei pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte. Se mai ţine pentru a nu face albeaţă la ochi. Nu se lucrează, nu se mulg nici vacile, ci se slobod viţeii să sugă. Se spune că în această zi e Paştele Viţeilor! E posibil ca denumirea să provină din omonimia dintre verbul a paşte şi sărbătoarea de Paşte.

Faptul că sărbătorii de la 2 august i se spune Ziua Ursului ar putea fi explicat prin sintagma tracică URSI-CINA ”Petrecerea Urşilor; Ospătarea cu Urşi; Cina de Urşi”, şi, dacă e aşa, înseamnă că, după întrecerile tinerilor, cele trei zile de sărbătoare se încheiau cu un mare ospăţ, unde frigeau şi carne de urs. Un argument că denumirea de urs a fost moştenită de română din limba strămoşilor noştri este atestarea numelui trac masculin URSUS şi a încă trei antroponime, tot masculine: URSINUS, URSOLUS şi URSULUS. Forţa acestui animal face ca şi astăzi, când e ”vândut” un copil, adică atunci când i se schimbă numele de botez ca să nu mai fie găsit de boală sau de moarte, numele cel nou să fie Ursu.

Iată şi câteva proverbe şi zicători cu ursul, expresive ca tot folclorul nostru: Nu vinde pielea ursului din pădure! Cine se teme de urs nu se duce în pădure după lemne. D-aia n-are ursul coadă. Scapă ca din ghiarele ursului, cu părul vâlvoi. Nu te juca cu coada ursului! Joacă ursul la cumătrul, vezi să nu vie şi la noi! Ursul joacă şi de voie şi de nevoie. Câinii latră, ursul trece. Trage nădejde ca spânul de barbă şi ca ursul de coadă. Dacă ai ajuns la miere, să nu te crezi urs!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură