Ţiţeiul cade aproape 10%, este neclar dacă OPEC reduce producţia

(Getty Images)

Ţiţeiul WTI a căzut cu 2,45 USD, sau 9,4%, la 23,63 USD pe baril, accelerând pierderile, înaintea rapoartelor săptămânale ale inventarului de petrol brut.

Datele de la American Petroleum Institute, un grup al industriei, au arătat stocuri de ţiţei crescute cu 11,9 milioane de barili săptămâna trecută, la 473,8 milioane de barili, în comparaţie cu aşteptările analiştilor pentru o creştere de numai 9,3 milioane de barili, potrivit Reuters.

Datele privind inventarul petrolier al guvernului Statelor Unite apar miercuri.

Cei mai importanţi furnizori mondiali de materii prime, inclusiv Arabia Saudită şi Rusia, intenţionează să se întâlnească joi pentru a discuta despre reducerea producţiei, însă mai mulţi miniştri ai energiei au afirmat că vor face acest lucru numai dacă Statele Unite vor face de asemenea reduceri, au declarat surse pentru Reuters.

Marţi, Departamentul de Energie al SUA, notând noile prognoze lunare, a subliniat că producţia scade deja fără implicarea administraţiei.

Orice acord final cu privire la reduceri ale producţiei ţărilor OPEC vor depinde de volumele pe care producătorii precum Statele Unite, Canada şi Brazilia sunt dispuşi să le facă, a declarat o sursă OPEC marţi.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că OPEC nu i-a cerut să forţeze producătorii autohtoni de petrol să scadă producţia pentru a reduce preţurile. El a mai afirmat că producţia americană s-a redus deja ca răspuns la scăderea preţurilor.

Se preconizează că producţia americană va scădea cu 470.000 barili pe zi (bpd), iar cererea va fi mai mică cu aproximativ 1,3 milioane bpd în 2020, a declarat US Energy Administration (EIA).

Consumul de benzină din SUA va atinge unele dintre cele mai scăzute niveluri din ultimii 20 de ani în al doilea trimestru al anului 2020, a menţionat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie