Taiwan-ul speriat că ar putea deveni o nouă "Crimee"

Sediul parlamentului de la Taipei.
Sediul parlamentului de la Taipei. (captură youtube.com)

Poliţia de revoltă din Taiwan au continuat, luni, dispersarea violentă a sutelor de studenţi care au ocupat la finalul săptămânii trecute sediul Parlamentului de la Taipei, în semn de protest faţă de noul acord al Taiwanului cu Beijingul.

Încă de vineri, poliţia a ridicat baricade de sârmă ghimpată şi a trimis mii de ofiţeri în interiorul şi în jurul clădirii Parlamentului în timp ce manifestanţii au început să beneficize de susţinerea populaţiei. Pe parcursul manifestaţiilor cel puţin 137 de studenţi au fost răniţi, dintre care 24 au fost spitalizaţi, 58 fiind arestaţi, conform autorităţilor locale.

Protestatarii cer ”democraţie adevărată” şi îi cer explicaţii preşedintelui Ma Ying-Jeou cu privire la lipsa de transparenţă a noului acord semnat cu China, ce ar putea duce Taiwanul într-o situaţie asemănătoare peninsulei ucrainene Crimeea. Această situaţie a fost practic un precedent în istoria insulei.

Partidul KMT de la putere a favorizat apropierea relaţiilor Partidul Comunist de la Beijing, ceea ce ar putea provoca subminarea democraţiei din Taiwan.

Studenţii care au participat la proteste au primit susţinerea universităţilor naţionale de sociologie ce le-au motivat chiar şi absenţa de la ore pe parcursul întregii săptămâni.

”Institutul este mereu acolo unde are nevoie societatea. Studenţii noştri s-au luptat pe prima linie pentru justiţie şi pentru societate şi nu au arătat nici măcar un dram de frică în faţa violenţelor comise prin aparatul de stat”, a declarat directorul Institului de Sociologie din Taipei, Yao Jen, într-o scrisoare deschisă.

Taiwanul a fost reşedinţa guvernului chinez instaurat de partidul Kuo Min Tang (KMT) şi condus de către Chian Kai Shek. Aceştia au înfrânt în timpul celui de-al doile Război Mondial armata japoneză invadatoare. Totuşi, după ce Partidul Comunist Chinez, care se declarase iniţial un aliat al KMT, şi-a întors armele, Chian Kai Shek a pierdut războiul civil, trebuind să mute guvernul Chinei la Taipei.

Taiwanul se consideră Republica Populară Chineză şi a ocupat un loc în Consiliul de Securitate al ONU până în anul 1971 cu această denumire.

Însă maşinaţiunile echipei Nixon, reprezentat de consilierul de securitate naţională Henry Kissinger, au "deschis" China, astfel că în octombrie 1971 China continentală, condusă de Partidul Comunist, a ocupat locul Taiwanului din Consiliul de Securitate al ONU.

Acordul comercial reprezintă un precedent pentru relaţiile dintre cele două state, acestea fiind practic îngheţate până la venirea preşedintelui Ma Yin-Jeou.

Opoziţia din Taipei se opune noul acordului comercial deoarece consideră că va duce la subminarea independenţei Taiwanului în favoarea Chinei şi la o posibilă anexare forţată.

Noul acord comercial va permite investitorilor din China continentală să investească în 61 de domenii ale economiei taiwaneze şi va permite unui număr mare de rezidenţi chinezi să vină în Taiwan şi să obţină viză.

Mulţi taiwanezi se tem că incidentul din Crimeea se poate repeta şi în Asia - Taiwanul în rolul Crimeei şi China continentală în locul Rusiei. China continentală a refuzat să critice agresiunile Rusiei din Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe