SUA, cu ochii pe Guvern. Protestatarii, o sursă de inspiraţie la Washington

Sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a împiedica "legiferarea hoţiei" şi a transmite politicienilor că nu acceptă corupţia. Tenacitatea şi spiritul lor civic au câştigat aprecierea lumii, fiind o sursă de inspiraţie inclusiv la Washington.
Loredana Diacu
23.02.2017

alte articole

Hoyt Yee (MAE)
Loredana Diacu
23.02.2017

Protestele românilor pentru apărarea statului de drept au fost o sursă de inspiraţie la Washington şi în alte capitale ale lumii, căci reprezintă democraţia în acţiune, susţine adjunctul secretarului de stat american, Hoyt Yee, prezent la Bucureşti unde a avut întrevederi cu oficiali de la guvern şi preşedinţie.

Nu în ultimul rând, Hoyt a ţinut să transmită că oficialii americani rămân interesaţi de întărirea statului de drept în România şi urmăresc cu atenţie paşii următori pe care guvernul îi va face în acest domeniu.

"Cred că a fost notabil şi de apreciat că premierul a dat înapoi, la scurt timp după startul protestelor cauzate de modificările legislative. Arată receptivitate la nemulţumirile oamenilor. Acest lucru ne dă încredere că democraţia e puternică în România. În acelaşi timp noi vom continua să urmărim subiectul, pentru că am văzut azi că încă mai sunt protestatari în faţa guvernului. Cred că este un simbol important, dar este şi un semnal că suntem cu toţii interesaţi de ce urmează", a precizat Hoyt Yee.

Oficialul american a precizat că Washington-ul speră şi este încrezător că Guvernul va face paşii corecţi să îi convingă pe cetăţeni de angajamentul său pentru statul de drept şi să îi liniştească pe aliaţi, inclusiv SUA, că este dedicat acestei valori importante care stă la baza parteneriatului strategic şi a NATO.

Declaraţiile lui Hoyt Yee vin în contextul atât al protestelor stradale cât şi al unor neliniştitoare declaraţii făcute de Tăriceanu pe tema "dezinhibării" relaţiilor României cu Rusia, a întâlnirii marcate de secretomanie (din partea părţii române) între Meleşcanu şi Kuzmin şi a recurenţei discursurilor inflamator-naţionaliste ale politicienilor la putere, Tăriceanu ajungând până la a face aluzii la un posibil Romexit, atitudine mediatizată rapid de Sputnik.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor