Ştefănescu o ceartă pe Carmen Dan: "200 de manifestanţi nu pot da peste cap bucuria a 2 milioane de bucureşteni"

Codrin Ştefănescu s-a arătat nemulţumit de modul în care au intervenit jandarmii, atunci când protestatarii au oprit instalarea târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei şi a lansat un "avertisment" la adresa lui Carmen Dan.
Codrin Ştefănescu
Codrin Ştefănescu (Codrin Ştefănescu / Facebook)

Gabriela Firea primeşte sprijin în conflictul cu Carmen Dan, conflict declanşat de faptul că jandarmeria n-a intervenit chiar cum ar fi vrut primarul atunci când protestatarii au blocat instalarea târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei. Solidar cu colega sa, Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a opinat ieri, la finele unei şedinţe care a avut loc la sediul central al partidului, că ministrul de Interne ar trebui să se gândească foarte serios dacă nu este necesar să producă nişte schimbări la ministerul pe care îl conduce, relatează Agerpres.

În opinia lui Codrin Ştefănescu, "200 de manifestanţi nu pot da peste cap bucuria a două milioane de bucureşteni de a avea un târg de Crăciun".

"După opinia mea, doamna Carmen Dan ar trebui să se gândească foarte serios dacă nu este necesar să producă nişte schimbări la ministerul pe care îl conduce şi poate se gândeşte şi legat de jandarmi. Adică eu cunosc, cel puţin personal, mulţi ofiţeri din Jandarmeria Română, adjuncţi ai domnului Cucoş (şeful Jandarmeriei, Gheorghe Cucoş - n.r.), care au fost foarte intransigenţi cu noi când am manifestat împotriva lui Boc sau a lui Băsescu. (...) Cred că ar trebui totuşi ca legea să fie impusă pur şi simplu, adică legea este una pentru toţi. Nu poţi 200 de oameni să dai peste cap plăcerea şi bucuria a două milioane de bucureşteni care, totuşi, vor un târg de Crăciun. Singura temă astăzi a fost cea legată de miting", a declarat Ştefănescu la sediul PSD.

Reamintim că ieri, în ciuda valurilor de indignare declanşate în spaţiul public, primăriţa PSD a Capitalei, Gabriela Firea, a insistat să meargă mai departe cu instalarea târgului de Crăciun în Piaţa Victoriei. Intenţiile ei s-au izbit de determinarea protestatarilor de a nu permite confiscarea Pieţei, într-un final, Firea anunţând că va renunţa la târg. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

Ulterior, nemulţumită de cele întâmplate, Firea a anunţat la Antena 3 că va depune plângeri penale împotriva protestatarilor "care se fac vinovaţi de distrugerea bunurilor municipalităţii", dar şi împotriva autorităţilor care nu i-au împiedicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne