Societatea civilă din R. Moldova: Toţi judecătorii constituţionali trebuie să demisioneze imediat

În perioada 7-9 iunie CCM a acţionat într-un tandem cu deputaţii PDM. Interpretarea absurdă a termenului de trei luni ca fiind unul de 90 de zile denotă o lipsă de cunoştinţe minime juridice sau o neglijenţă gravă privind profesionalismul judecătorilor CCM, afirmă ONG-urile.
Judecătorii Curţii Constituţionale a Moldovei
Judecătorii Curţii Constituţionale a Moldovei (constcourt.md)

Mai multe organizaţii ale societăţii civile au solicitat marţi, 25 iunie, demisia in-corpore a judecătorilor Curţii Constituţionale (CCM) urmare a „generării crizei politice fără precedent” după adoptarea în perioada 7-9 iunie a unei decizii, a trei hotărâri şi două avize care nu s-au bazat pe Constituţia Republicii Moldova şi propria jurisprudenţă.

În opinia publicată la 24 iunie, Comisia de la Veneţia a constatat că termenul de 3 luni pentru dizolvarea Parlamentului R. Moldova nu era expirat, respectiv temei pentru dizolvarea acestuia nu a existat. În circumstanţele expuse, preşedintele Igor Dodon nu putea fi suspendat, iar CCM nu şi-a respectat propria procedură şi jurisprudenţă.

Potrivit unui apel, ONG-urile susţin că prin hotărârile adoptate, judecătorii constituţionali au adus un prejudiciu ireparabil imaginii CCM, iar unica soluţie pentru a restabili încrederea şi autoritatea Curţii Constituţionale este demisia neîntârziată a judecătorilor Raisa Apolschii, Veaceslav Zaporojan, Artur Reşetnicov şi Corneliu Gurin.

„Modul în care a acţionat Curtea Constituţională pe 7, 8 şi 9 iunie 2019, adoptând mai multe decizii arbitrare, a şocat societatea. Circumstanţele în care hotărârile respective au fost revizuite pe 15 iunie 2019 a subminat total rolul Curţii Constituţionale de garant al Constituţiei. Aceste decizii au fost luate în unanimitate de toţi judecătorii CCM”, se mai arată în apel.

Reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale au ţinut să atenţioneze că în perioada 7-9 iunie CCM a acţionat într-un tandem evident cu deputaţii PDM, constatat şi de Comisia de la Veneţia, iar acest fapt demonstrează afilierea şi lipsa de imparţialitate a Curţii Constituţionale.

Mai mult decât atât, interpretarea absurdă a termenului de trei luni ca fiind unul de 90 de zile denotă o lipsă de cunoştinţe minime juridice sau o intenţie sau neglijenţă gravă cu privire la capacităţile profesionale ale judecătorilor constituţionali care astfel, au decredibilizat fără precedent instituţia Curţii Constituţionale.

În concluzie, ONG-urile semnatare solicită judecătorilor CCM să-şi prezinte imediat demisia, în caz contrar Parlamentul să instituie de urgenţă o Comisie, formată din reprezentanţi ai partidelor politice, experţi notorii locali şi internaţionali, în vederea identificării unei soluţii de demisie a actualilor judecători şi numirea în mod transparent şi bazat pe merite a unor noi judecători constituţionali care vor avea sarcina importantă de a restabili încrederea în rolul Curţii Constituţionale drept garant al Constituţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe