Dumitru Alaiba: Magistraţii complici la anularea alegerilor din Chişinău, să plece. Nu sunt demni de mantia de judecător

Prin decizia de a anula alegerile din Chişinău, democraţii şi-au arătat adevărata faţă şi au intrat într-o spirală negativă, comiţând abuz după abuz, greşeală după greşeală, iar asta le-a apropiat sfârşitul, afirmă Dumitru Alaiba.
Lista judecătorilor implicaţi în anularea alegerilor din Chişinău întocmită de PAS
Lista judecătorilor implicaţi în anularea alegerilor din Chişinău întocmită de PAS (facebook.com/pas)

Deputatul din partea Blocului ACUM, Dumitru Alaiba aminteşte că exact cu un an în urmă, judecătoarea Rodica Berdilo a anulat votul oamenilor prin intermediul instanţei de judecată, iar Andrei Năstase trebuia să fie de un an primar al municipiului Chişinău.

Astfel, în opinia acestuia, „cu sânge rece, de nevoie, pentru a supravieţui”, regimul Plahotniuc şi-a mai cumpărat un an, dar a ajuns într-o situaţie şi mai proastă.

Parlamentarul susţine că prin decizia de a anula alegerile, democraţii şi-au arătat adevărata faţă şi au intrat într-o spirală negativă, unde au trebuit să comită abuz după abuz, greşeală după greşeală, iar asta le-a apropiat sfârşitul. „Năruirea sistemului putea începe încă cu un an în urmă.”

„Acesta a fost punctul slab al guvernării PD: intenţia de a sta la putere pentru totdeauna, distrugând orice alternativă. O misiune imposibilă. E greu să lupţi contra legilor naturii şi contra voinţei oamenilor”, a adăugat Dumitru Alaiba care a ţinut să „transmită salutări celor şapte judecători complici - de la Rodica Berdilo până la Ion Creangă”.

„Voi aţi fost perpetuatorii unei crime împotriva democraţiei. Crima a avut loc cu mâinile voastre, iar scuzele nu contează. E mai bine să plecaţi cu binişorul, acum. Nu sunteţi demni de mantia de judecători”, a conchis deputatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe