Sezonul luptelor politice: Antonescu vs Geoană

Crin Antonescu, preşedinte PNL
Crin Antonescu, preşedinte PNL (Epoch Times România)

După seria de declaraţii Ponta-Antonescu pe subiectul Roşia Montană, în care Antonescu a atacat deciziile politice ale premierului, este rândul unui alte lupte politice. Antonescu îl întâlneşte acum în arena politică pe senatorul PSD Mircea Geoană. Contextul: alegerile prezidenţiale care se apropie vertiginos.

Mircea Geoană a declarat miercuri, în cadrul unui comunicat, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, adăugând că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea acestuia.

Antonescu îşi face campanie pe spatele lui Ponta

"O problemă aparent cronicizată a ajuns acută, stârnind pasiune, emoţie, o mobilizare fără precedent pe o temă economică şi socială. Este un adevărat test pentru soliditatea USL. Este un test pentru liderii săi. Crin Antonescu, atacându-şi partenerul şi principalul aliat în PSD, reconfirmă meteahna coaliţiilor din România. Totul e bine şi frumos, până când nu mai e cer senin", a precizat Geoană.

Senatorul PSD a subliniat că "este neplăcut" să-l audă pe Antonescu "dând indicaţii preţioase Partidului Social Democrat, un aliat la guvernare, în condiţiile în care niciun lider PSD nu şi-a permis până acum să dea lecţii PNL, indiferent de subiectele de pe agenda publică".

"Astfel de mesaje sunt inacceptabile atâta vreme cât parlamentarii PSD vor vota asupra proiectului Roşia Montană după ce vor avea toate datele, aşa cum este normal într-o dezbatere parlamentară. Campania electorală, pe seama PSD, reprezintă un gest neaşteptat din partea domnului Antonescu, care aduce foarte mult aminte de manevrele similare ale lui Traian Băsescu", a concluzionat Mircea Geoană.

Antonescu se apără

Întrebat cum răspunde la acuzaţiile lui Geoană, Crin Antonescu a replicat: "De la o vreme sunt potopit aşa de tot felul de declaraţii care mă flatează, dar mă flatează exagerat. Să se oprească. Ba văd din partea premierului că «dacă a hotărât Antonescu aşa nu mai avem ce face, aşa rămâne». Acum din partea lui Mircea Geoană. Nu dau indicaţii nimănui. Să o luăm mai întâi dacă e vorba de comentat declaraţiile unor fruntaşi de ieri şi de azi ai PSD, să o luăm cu domnul Iliescu. Domnul Iliescu a arătat, cu mare dreptate, că eu nu sunt inginer, ci cu totul altceva. Da, are dreptate. Eu însă nu mi-am asumat un punct de vedere tehnic. Eu am afişat o poziţie politică.

"Acum, cu domnul Geoană: nu am dat niciun fel de indicaţie PSD-ului. Am spus că orice ar decide să voteze PSD este dreptul acestui partid, aşa cum este şi dreptul nostru, câtă vreme nu am avut o poziţie comună, nu am construit...aduceţi-vă aminte, la lansarea proiectului premierul însuşi a spus «dom’le, în Parlament votează fiecare cum consideră de cuviinţă». Nu avem nici măcar pe USL o poziţie asumată. Eu, întrebat doar, după ce asupra mea din partea unor reprezentanţi ai PSD au apărut nişte formulări de neclaritate… să înţeleg care e punctul lor de vedere. Eu nu dau indicaţii nici altora, darămite PSD-ului şi nu am indiferent ce vor vota şi cum vor vota, n-am eu a judeca acest lucru", a adăugat preşedintele PNL.

"Deci domnul Mircea Geoană se sperie degeaba de mine, nu sunt Traian Băsescu", a mai adăugat liberalul, explicând că de fapt el a cerut aceste lămuriri nu pentru sine, cât pentru opinia publică.

Sezonul luptelor politice este în plină desfăşurare şi sunt aşteptate ”meciuri” din ce în ce mai acide cu cât ne apropiem mai mult de alegerile prezidenţiale, postul de şef al statului fiind foarte tentant pentru mulţi actori din lumea politică românească.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne