Şeful poliţiei din Koln tras pe linie moartă

Şeful poliţiei din Koln, Wolfgang Albers a fost demis vineri, în urma uriaşului scandal creat de agresarea a zeci de femei în noaptea de Anul Nou.
Wolfgang Albers, şeful poliţiei din Koln
Wolfgang Albers, şeful poliţiei din Koln (t-online.de)
Ana Ion
09.01.2016

Potrivit ministrului de interne al statului, această mişcare este menită să ajute la „restaurarea încrederii opiniei publice în poliţie”.

Reamintim că modul în care poliţia din Koln a tratat evenimentele din noaptea de Revelion, când zeci de femei au fost agresate sexual şi jefuite de bărbaţi ce vorbeau arabă, a fost criticat dur de opinia publică din Germania şi a repus sub semnul întrebării politica uşilor deschise faţă de imigranţi.

Strict cu referire la Poliţie, aceasta a fost acuzată că nu a reuşit să facă faţă agresiunilor asupra femeilor ce au avut loc în apropierea faimoasei catedrale din Koln, existând şi voci care au susţinut că poliţiştii nu ştiau ce se întâmplă. De asemenea, poliţia a fost acuzată că a încercat să ascundă amploarea şi numărul atacurilor, pentru a preîntâmpina reacţii împotriva refugiaţilor intraţi în ţară.

Între timp, numărul plângerilor depuse de nemţoaicele agresate în acea noapte a ajuns la circa 170. Tot vineri, autorităţile au anunţat că au deocamdată 31 de suspecţi, dintre care 18 sunt migranţi. Niciunul nu a fost arestat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor